Ceea ce s-a întâmplat la Săpânța, la Ocolul Silvic Sighet, unde cca 400 ha de pădure au fost tăiate ilegal în ultimii 15 ani, este un exemplu școală despre cum s-au prăpădit pădurile în urma unui proces de retrocedare nesfârșit și lipsit de viziune.
Punctul fix de control de la Săpânța (punctul de intrare în piață) a fost efectiv distrus în perioada 2004-2005 de furia unor localnici care voiau să profite de proprietatea lor sau a altora. Fiecare proprietar era obligat să-și păzească singur arborii, așa că nimeni nu era interesat de camioanele încarcate cu lemne care coborau din pădure. Din păcate, sistemul de control nu s-a schimbat nici astăzi.
La Săpânța, și în toată țara, România a retrocedat pădurile măsurându-le efectiv cu pasul și a transferat paza lor noilor proprietari. A desființat punctele fixe de control pe drumurile forestiere. A blocat controalele asupra transporturilor de lemn ce coborau din pădure. Mai mult, când fiecare autoritate și-a planificat în mod separat planurile de control, acestea au evitat ca prin minune zonele de risc.
De exemplu, zona la care ministrul mediului Costel Alexe face referire, adminsitrată de Ocolul Silvic Sighet, este încadrată ca zonă cu risc semnificativ privind recoltarea ilegală a lemnului. Prin urmare, începând cu 2015, autoritățile ar fi trebuit să o considere zonă pritoritară în cadrul planurilor de control legate de implementarea regulamentului UE privind lemnul (EUTR). În prezent, din cauza problemelor legate de EUTR, Comisia Europeană a demarat procedurile de infringement împotriva României.
Autoritățile descoperă astăzi cu uimire niște probleme vechi, cunoscute, pe care WWF le-a subliniat încă din 2006. Nu avem un cadastru forestier și am retrocedat haotic pădurile aproape oricui a făcut o cerere, fără a asigura o minimă predictibilitate a politicilor forestiere. Toate aceastea în timp ce politicienii șopteau pe la colțuri că banii obținuți din aceste păduri sunt mult mai ieftini decât orice împrumut de la FMI și că ar trebui să ne creăm și noi capitaliștii noștri. Acum se vede rezultatul.
Majoritatea pădurilor în cauză, tăiate ilegal la Ocolul Silvic Sighet, au fost în litigiu ani de zile. Într-o situație oarecum similară sunt alte cca 400.000 de hectare la nivel național unde pădurile au fost retrocedate, de multe ori nu se știe clar proprietarul și de aceea nu sunt păzite.
Este în regulă să reluăm căutările, însă vinovații pentru tăierile ilegale nu vor putea fi trași la răspundere pentru că sistemul de control se bazează pe „marcă”, adică pe amprenta unui ciocan de fier pe rădăcina unui arbore. Această marcă nu reprezintă o probă concludentă în instanță, mai ales în cazul tăierilor ilegale de la Săpânța, care au devenit de necontrolat încă de la începutul anilor 2000.
Unde a fost statul în toată această perioadă? Unde este acum? Din păcate și astăzi statul este doar un constatator. Vom asista oare cu uimire la descoperirea, rând pe rând, a tuturor tăierilor din ultimii 30 de ani, fără să facem ceva concret? Haideți să începem să ne concentrăm pe soluții transparente și să ne comportăm ca o nație responsabilă.
Acest caz demonstrează încă o dată relevanța soluțiilor pe care le susținem: Monitorizarea și controlul la prima plasare pe piață, adică atunci când lemnul iese din pădure la un drum auto; Cadastrul pentru păduri; Registru GIS de evidență a pădurilor; compensarea proprietarilor cărora le sunt impuse restricții dacă vor să-și taie propriile păduri.
A venit momentul ca autoritatea să-și asume soluții.
