Mâine, 19 decembrie, va avea loc premiera documentarului de lung metraj Cultul Ursului, realizat de Oana Raluca Ghiocel și dedicat organizațiilor din România care derulează proiecte pentru protejarea ursului brun. Proiecția va avea loc începând cu ora 18:30, la Cinema Elvira Popescu (Bld. Dacia 77), prin sprijinul Institutului Francez din București. La eveniment vor fi prezenți Oana R. Ghiocel, regizor și producător, Cristian Lascu (speolog, senior editor la National Geographic România), Dr. Ion Ghinoiu (etnolog și cercetător al culturii populare românești al Institutului de Etnologie și Folclor Constantin Brăiloiu, Academia Română) și Magor Csibi, Director WWF-România.
Aproape jumătate din întreaga populație de urși bruni a Europei (mai puțin Rusia) trăiește în România, dar urșii se confruntă cu amenințări majore ca pierderea sau fragmentarea habitatului, tăierile ilegale de păduri și braconajul. Cultul Ursului (The Bear Cult, 60 minute, SUA, 2014) își propune să genereze o mai mare conștientizare cu privire la aceste amenințări grave și importanța vitala a conservării ursului în Munții Carpați și în alte părți ale lumii. Lung metrajul explorează în profunzime legatura spirituală dintre om și urs de-a lungul timpului, prin ilustrații originale, imagini rare, de arhivă, și descoperiri revoluționare, precum și interviuri cu specialiști din domeniu.
Filmul prezintă în detaliu descoperirea realizată de speologul Cristian Lascu în 1987, în Peștera Rece din Munții Apuseni: o formațiune de cranii de urs în formă de cruce realizată de omul preistoric acum peste 80000 de ani, o descoperire senzațională și o mărturie la nivel mondial a unui cult al ursului practicat de oamenii de demult.
Documentarul este bazat pe imagini unice din numeroase peșteri românești, un interviu în premieră cu David Quammen (cunoscut explorator National Geographic SUA, care a studiat îndeaproape urșii din România, dar și alte zone din lume), ilustrații originale ale urșilor, peșterilor și oamenilor preistorici din România și Europa realizate special pentru acest film de artistul paleo american Viktor Deak (care colaborează cu BBC, National Geographic și muzee de prestigiu din SUA.) De asemenea, lung metrajul include interviuri cu profesorul universitar Marin Cârciumaru, fondatorul Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Targoviște și speologul Mișu Gligan, membru al echipei care a descoperit craniile din Cimitirul Urșilor al Peșterii Rece.
„Avem nevoie să supraviețuim, dar avem nevoie şi de un motiv pentru a trăi” comentează profesorul American Robert M. Schoch in filmul Cultul Ursului. Avem nevoie să găsim un echilibru între hrană și spiritualitate. Există dovezi indisputabile, prezentate în film că acest cult al ursului a oferit omului acel echilibru între material si spiritual. Ințelept și, în general, non-violent, ursul a fost pentru om de la început un punct de balanță, inspirație și o nemărginită sursă de putere, mai ales spirituală. Insă astăzi, în mod tragic, ne-am distanțat de natură, păduri și implicit de urs. Cândva, demult, acest cult trebuie să fi fost punctul central al vieții spirituale… Este important de știut și de a fi informat cât mai bine referitor la aceste aspecte, pentru că viitorul omului ar avea foarte mult de suferit dacă această legătură cu ursul se pierde, precizează Oana R. Ghiocel.
WWF-România își îndreaptă eforturile pentru conservarea ursului brun încă de la începutul activității, fie că e vorba de protejarea și certificarea pădurilor, de susținerea Centrului pentru Reabilitarea Urșilor Orfani, de monitorizarea GPS a urșilor pentru a obține date privind rutele de migrație sau implicarea în procesul de dezvoltare a infrastructurii, pentru a asigura coridoare pentru urși. Insă dincolo de activitatea concretă de conservare, urșii bruni au nevoie de o reprezentare corectă în media, o abordare informată și ștințiifică din partea autorităților și de o informare cât mai bună a publicului larg, ca aceștia să înțeleagă în mod real specia și problemele ei. Acest film vine în sprijinul activităților și viziunii noastre, arătând tuturor că ursul brun este o specie apreciată și respectată de oameni de mii de ani, o specie alături de care societatea noastră a trăit în armonie milenii și o specie emblemă care ne-a influențat tradițiile. Ar fi păcat ca noi, ca societate dezvoltată, să nu identificăm și să aplicăm soluțiile prin care cele două specii, om și urs, să poate să trăiască în continuare în armonie, fiecare la rândul ei cu un aport pozitiv la dezvoltarea și supraviețuirea celeilalte, precizează Magor Csibi, directorul WWF-România.
Note pentru editori:
- Trailer în limba engleză, cu subtitrare în limba română: https://vimeo.com/113758482
- Mai multe informații sunt disponibile în limba engleză pe: www.bearcultmovie.com și în limba română pe www.facebook.com/BEARCULT
- Începând cu februarie 2015, website-ul www.bearcultmovie.com va funcționa în limbile română și franceză. Se dorește ca acest website să se extindă si să cuprindă informații și suport pentru cele mai importante organizații de conservare a urșilor bruni, atât din România, cât și de peste hotare.