WWF, cu sprijinul Direcției Agricole pentru Dezvoltare Rurală Maramureș și al Asociației Producătorilor Tradiționali din Maramureș au organizat ieri un training adresat fermierilor, pe tema măsurii de agro-mediu. Inițiativa face parte dintr-un proiect amplu, implementat de WWF în zona Maramureș și susținut prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European(SEE).
20 de fermieri din zonă, interesați să implementeze măsurile de agro-mediu și să contribuie la conservarea peisajelor rurale au participat la traningul organizat astăzi în Ocna Șugatag. Aceștia au avut ocazia să primească informații utile de la reprezentanți ai Direcției Agricole pentru Dezvoltare Rurală Maramureș, ai Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, dar și de un reprezentant al Ministerului Agriculturii. Pe agenda trainingului s-au aflat prezentarea detaliată a pachetului de agro-mediu, dar și sesiuni practice și dezbateri pe tema măsurilor.
Obiectivul trainingului a fost acordarea de sprijin micilor fermieri, în vederea implementării și respectării criteriilor de management, conform măsurilor de agro-mediu. Instruirea fermierilor constituie o componentă a proiectului intitulat “Produsele din zonele agricole cu valoare naturală ridicată – liant între oamnei şi natură”, inițiat în noiembrie 2009 de către WWF, în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Produse tradiționale din Maramureș și finanțat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE).
Proiectul se vrea a fi punctul de pornire pentru crearea mecanismelor socio-economice necesare menținerii zonelor așa numite „zone agricole cu valoare naturală ridicată„. Aceste zone fac parte dintr-o abordare relativ recentă a Uniunii Europene a activităților de conservare a naturii, intitulată High Nature Value Farming (HNVF) sau Zone agricole cu valoare naturală ridicată.
Zonele agricole cu valoare naturală ridicată se disting prin sisteme agricole multi-funcționale, care țin cont de bunăstarea animalelor, de ciclurile naturale ale culturilor și de impactul asupra biodiversității terenurilor agricole. HNVF presupune grija pentru resursele naturale, dar și pentru binele comunităților, prin faptul că sprijină economia locală: prin valorificarea produselor locale veniturile obținute se întorc la fermieri și astfel ajută la susținerea pe viitor a activității acestuia și la menținerea sistemului tip fermă. HNVF contribuie la păstrarea identității culturale a zonelor rurale, prin perpetuarea tradițiilor care țin de practicile agricole, de produse, dar și de sărbători și festivaluri. Nu în ultimul rând, produsele provenite din zonele agricole cu valoare naturală ridicată sunt obținute prin metode tradiționale, prin urmare au un aport nutritiv ridicat și sunt mai sănătoase decât produsele obținute prin agricultura convențională.
O altă componentă a proiectului include elaborarea unei scheme pilot de livrare a produselor alimentare HNVF în grădiniţe particulare din Baia Mare, astfel ca produsele naturale proaspete să asigure masa copiilor de vârstă preşcolară. După implementare, modelul de schemă pilot va fi promovat şi în alte unităţi de învăţamânt din Baia Mare.
Valorile şi beneficiile alimentelor produse în sistemele HNVF vor fi promovate în rândul publicului larg prin organizarea campaniei „Zilele Porţilor Deschise la Ferme”, în cadrul căreia 20 elevi de școală primară și de gimnaziu din Baia Mare vor avea ocazia să viziteze 4 ferme din zonele cu valoare naturală ridicată, pentru a vedea unde și cum se produc alimentele cu valoare naturală ridicată. Campania „Zilele Porților deschise la ferme„ se va desfășura la jumătatea lunii mai și va fi urmată de o proiecția unui film documentar pe tema agriculturii biologice.