Economia verde, o șansă pentru noi locuri de muncă in Uniunea Europeană

Un nou raport comandat de WWF, împreună cu alte 6 organizaţii internaţionale, arată potenţialul pentru crearea de locuri de muncă în sectorul „verde” al economiei, în cadrul bugetului UE pentru perioada 2014-2020. Analiza reprezintă o evoluţie a studiilor anterioare realizate de Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite (UNEP), şi demonstrează că finanţarea investiţiilor în infrastructura verde şi în programe de mediu pot genera oportunităţi de muncă la un cost mai scăzut decât locurile de muncă prevăzute de actuala Politică Agricolă Comună şi de Politica de Coeziune.

Intitulat „Evaluarea potenţialului pentru crearea de locuri de muncă `verzi`, în cadrul următoarelor Perspective Financiare Multi-Anuale”, raportul a fost făcut public în cadrul unei audienţe a Parlamentului European.

Rezultatele studiului arată că, în forma actuală, investiţia de 1 miliard de euro în reţeaua Natura 2000 poate genera 29.000 de locuri de muncă, în timp ce aceeaşi investiţie în Politica Agricolă Comună va produce numai 6.200 de locuri de muncă.

O investiţie de 1 miliard de euro ar putea, de asemenea, genera aproximativ 52.700 de locuri de muncă în domeniul energiilor regenerabile sau 25.900 în zona economisirii de energie (în principal în construcţii).

Sébastien Godinot, economist şef al Biroului de Politici Europene din cadrul WWF, a declarat: „Cei care elaborează politicile trebuie să înţeleagă că, prin includerea în următorul buget UE a investiţiilor în sectorul verde drept prioritare, se pot crea mai multe locuri de muncă, fără ca acest lucru să afecteze atingerea obiectivelor strategice”.

„În aceste vremuri de austeritate, cetăţenii cer ca fiecare cent cu care contribuie la bugetul UE să aducă mai mult pentru Europa. Bugetul actual susţine activităţi contrare obiectivelor politicilor noastre de mediu. Unde este logica în această situaţie?”, a adăugat Godinot.

Fulai Sheng, economist şef în cadrul Initiaţivei pentru o Economie Verde a UNEP, a salutat acest raport, spunând că „Rezultatele oferă o analiză necesară specialiştilor în politici europene, pentru a putea stimula mecanismul creării de locuri de muncă”.

În ciuda cheltuielilor de aproape 1 miliard de euro din bugetul pe 2007-2013, Uniunea Europeană nu a derulat niciodată o analiză cost-beneficiu în ceea ce priveşte locurile de muncă. Chiar şi la nivelul Statelor Membre, impactul acestor cheltuieli asupra pieţei muncii este necunoscut.

Deşi bugetul UE reprezintă mai puţin de 1% din PIB-ul european, prin valorificarea fondurilor naţionale şi private, acesta poate avea un impact considerabil. Este datoria Uniunii Europene să acţioneze cât mai bine din punctul de vedere al mediului înconjurător şi să abordeze problema deficitulului de locuri de muncă, în etapa elaborării următorului buget.

Coaliţia ONG-urilor internaţionale de mediu care au comandat acest studiu include WWF (World Wide Fund for Nature), BirdLife Europe, CEE Bankwatch, Conservation International, European Environment Bureau, Friends of the Earth şi Transport and Environment.

Note pentru editori:
1. Sumarul raportului poate fi accesat de la următoarea sursă:
http://awsassets.panda.org/downloads/investing_for_the_future.pdf
2. Raportul complet este disponibil pe:
https://cdn.wwf.ro/uploads/2020/06/23203343/green_jobs_full_report.pdf

Pentru mai multe informaţii contactaţi WWF:

Monia Martini, Coordonator Program Fonduri Publice Verzi, [email protected], tel.0730 098 720
Raluca Dan, Expert Infrastructura Verde, [email protected], tel. 0730 098 718
Ioana Beţieanu, Specialist media şi campanii, [email protected], tel. 0730 098 716

Scroll to Top