În contextul elaborării Planului Național Social pentru Climă (PNSC), document strategic ce urmează să fie transmis Comisiei Europene până la finalul lunii iunie, WWF România (Fondul Mondial pentru Natură) își exprimă îngrijorarea privind lipsa de transparență și coerență și eficacitate în procesul de consultare și formulare a măsurilor incluse în plan.
România este unul dintre principalii beneficiari ai Fondului Social pentru Climă, cu o alocare estimată de până la 6 miliarde Euro pentru perioada 2026–2032, menită să sprijine gospodăriile vulnerabile în fața efectelor creșterii prețurilor la energie și transport.
În calitate de membru al grupului interinstituțional de lucru pentru elaborarea PNSC, WWF România a participat activ la consultările inițiale, apreciind inițiativa organizării unor ateliere bilunare. Totuși, de la lansarea procesului în iulie 2024, au avut loc doar patru întâlniri, iar timpul alocat discuțiilor a fost limitat, fără un mecanism clar de integrare sau răspuns la comentariile transmise de organizațiile participante.
„Lipsa unui feedback clar privind propunerile primite, combinată cu un proces tehnic accelerat, riscă să excludă tocmai acele măsuri care ar sprijini grupurile cele mai afectate de tranziția energetică”, a declarat Orieta Hulea, Director General WWF-România.
Măsuri esențiale eliminate fără justificare
În completarea eforturilor de advocacy, WWF România a transmis o scrisoare oficială către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), solicitând clarificări privind modificările operate în lista măsurilor propuse în PNSC. Concret:
- Măsura privind înlocuirea sobelor ineficiente din locuințele rurale a fost eliminată;
- Submăsurile privind organizarea în comunități energetice, incluse inițial în măsurile legate de surse regenerabile și eficiență energetică, nu mai apar în ultima versiune comunicată a planului.
În condițiile în care 84% dintre beneficiarii ajutoarelor pentru încălzire în 2023 se încălzesc cu lemne de foc, iar 93% din fondurile publice alocate au mers către aceștia, excluderea acestor intervenții este îngrijorătoare.
WWF România solicită răspunsuri clare cu privire la:
- Raționamentul eliminării măsurilor menționate;
- Alternativele propuse pentru sprijinirea gospodăriilor care utilizează lemnul de foc;
- Intenția MIPE de a supune planul unei dezbateri publice și unei evaluări de mediu strategice (SEA).
Recomandări pentru un plan eficient și echitabil
Pe lângă demersul de clarificare, WWF România a formulat o serie de recomandări strategice pentru PNSC ce au fost transmise autorităților. Printre acestea se numără:
- Renovarea energetică a locuințelor din zonele rurale și urbane mici și utilizarea de materiale naturale și eficiente;
- Sprijin pentru accesul la surse regenerabile de energie și înființarea de comunități energetice;
- Reforma subvențiilor pentru încălzire.
WWF atrage atenția că fără o abordare sistemică, transparentă și incluzivă, PNSC riscă să devină un document strategic, deconectat de nevoile reale ale celor afectați de sărăcia energetică și de provocările tranziției verzi.
Consultă comunicatul de presă
Pentru mai multe informații contactați:
Raluca Șerbănică, Project Manager Climă și Energie, WWF-România, +40 745395155, [email protected]
Raluca Dan (WWF-România), Project Manager EUKI BioJust, +40 730 098 718, [email protected]
Notă:
Proiectul EUKI BioJust („Tranziție echitabilă pentru gospodăriile dependente de combustibil solid”) este o inițiativă derulată de WWF-România în parteneriat cu organizații din Bulgaria și Ungaria, având ca scop sprijinirea gospodăriilor vulnerabile în tranziția către sisteme de încălzire mai curate și eficiente. Finanțat prin Inițiativa Europeană pentru Climă (EUKI) a Ministerului Federal German pentru Afaceri Economice și Acțiuni Climatice (BMWK), proiectul se concentrează pe reducerea sărăciei energetice și promovarea utilizării sustenabile a biomasei solide în România, Bulgaria și Ungaria. Activitățile includ dezvoltarea de politici publice, proiecte pilot în comunități rurale și diseminarea bunelor practici pentru a asigura o tranziție energetică justă și echitabilă.