POLITICI PUBLICE

PENTRU CLIMĂ ȘI ENERGIE

Tranziția către sursele de energie regenerabilă, reducerea emisiilor de carbon și investițiile în infrastructuri prietenoase cu mediul sunt doar câteva măsuri necesare pentru a ameliora criza climatică. În ultimii câțiva ani, am asistat la acțiuni fără precedent de a aborda schimbările climatice la toate nivelurile. În cele ce urmează, împărtășim direcțiile cheie, esențial de urmat și integrat în politicile publice de mediu, climă și energie.

RENewLand
Accelerarea Surselor Regenerabile
Creșterea eficienței energetice la clădiri și reducerea sărăciei energetice
Orașe Verzi

ACCELERAREA SURSELOR REGENERABILE CU IMPACT REDUS ASUPRA NATURII

Legătura dintre energie și mediul nostru natural a fost din ce în ce mai recunoscută în ultimii ani. Înainte de criza energetică, era deja evident că această legătură trebuie să primească o atenție mai mare pentru a ne asigura că protecția și regenerarea naturii sunt văzute ca un element esențial pentru agenda climatică. 

Prin adoptarea unei abordări coordonate, intersectoriale, bazate pe știință și incluzivă a planificării spațiale, România poate stabili un cadru durabil pentru dezvoltarea energiei regenerabile, care să accelereze tranziția către energia curată, menținând în același timp integritatea mediului și coeziunea socială.

Provocările cu care se confruntă România sunt legate de o insuficientă coordonare interministerială, de capacitatea tehnică insuficientă a instituțiilor cheie și de absența unei platforme centralizate de date spațiale pentru o planificare integrată eficientă. Aceste obstacole sunt agravate de constrângerile financiare care au împiedicat Ministerul Energiei să lanseze oficial procesul de cartografiere zonelor de accelerare pentru sursele regenerabile, amenințând atingerea la timp a obiectivelor naționale în materie de energie regenerabilă.

Pentru a depăși aceste provocări, recomandăm:

  1. Instituirea unui grup de lucru permanent format din mai multe părți interesate, care să supravegheze și susțină punerea în aplicare a politicilor de dezvoltare a energiei regenerabile;
  2. Adoptarea unei metodologii multicriteriale bazate pe GIS pentru selectarea zonelor potențiale dezvoltării energiei regenerabile;
  3. Prioritizarea terenurilor degradate și neagricole pentru dezvoltarea energiei regenerabile, evitând zonele sensibile din perspectiva biodiversității;
  4. Dezvoltarea unei platforme centralizate de date spațiale open-source care să sprijine dezvoltatorii în planificarea investițiilor în energie regenerabilă cu risc cât mai scăzut pentru biodiversitate;
  5. Integrarea garanțiilor privind biodiversitatea și adresarea impactului cumulativ între aceste zone de dezvoltare accelerată a energiei regenerabile și orice alte infrastructuri existente sau planificate în evaluările strategice de mediu necesare desemnării zonelor de accelerare pentru sursele regenerabile;
  6. Elaborarea, implementarea și monitorizarea regulilor de atenuare/mitigare a efectelor dezvoltării fiecărei zone de accelerare asupra naturii (mitigation rulebook);
  7. Consolidarea proceselor de implicare a părților interesate, cu o atenție deosebită asupra comunităților locale din viitoarele zone de accelerare;
  8. Asigurarea alinierii între planificarea zonelor de accelerare cu strategiile naționale de extindere a rețelei energetice și cu cele de dezvoltare economico-industrială.

Punerea în aplicare cu succes a acestor recomandări necesită finalizarea transpunerii RED III în legislația națională, urmată de consolidarea capacității instituționale și de formare tehnică. 

Sectorul Hidroenergetic. Importanța modernizării infrastructurii existente

Hidroenergia joacă un rol important în sectorul de energie regenerabilă al României, reprezentând aproximativ 28% din mixul său de energie electrică. Cu toate acestea, sectorul se confruntă cu infrastructuri învechite, înregistrând puține îmbunătățiri tehnologice sau operaționale în ultimii ani, în timp ce proiectele de investiții noi creează controverse fiind amplasate pe sectoare de râu aflate în interiorul unor arii naturale protejate.

WWF își menține poziția fermă împotriva investițiilor hidroenergetice având o capacitate de 287 MW propuse de Planul Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice PNIESC (Septembrie 2024) pe suprafața unor arii naturale protejate desemnate pentru specii și habitate ripariene. Proiectele hidroenergetice propuse ca soluții pentru viitorul energetic al României, sunt vechi, ineficiente, controversate în contextul schimbărilor climatice, având un impact ecologic devastator. Nu în ultimul rând, sunt nesemnificative pentru mixul energetic și contribuțiile la tranziția energetică. 

Aceste proiecte încalcă Directiva EIA, Directiva Cadru privind Apa și Directivele Natura 2000, fiind amplasate în arii naturale protejate, pe ultimele sectoare naturale de râuri din România. Ele au fost planificate cu zeci de ani în urmă și abandonate din motive economice și de mediu. Subliniem că aceste investiții hidroenergetice nu respectă principiul DNSH („Do No Significant Harm”) și Taxonomia UE.

Solicităm renunțarea la aceste investiții. Pentru a avea un impact rapid, durabil și cu un impact redus asupra mediului ar trebui să prioritizăm mai întâi retehnologizarea hidrocentralelor existente înainte să ne gândim la noi centrale care cu siguranță trebuie să evite ariile protejate.

Documentele strategice naționale (Ex. Strategia Energetică, PNIESC, Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră etc.) trebuie să aibă în vedere obiective clare privind evaluarea și utilizarea potențialului de retehnologizare a infrastructurilor hidroenergetice existente. 

Spre deosebire de construirea unor centrale noi, care presupune costuri ridicate și un impact ecologic semnificativ, retehnologizarea este cu 40-50% mai ieftină și poate fi implementată într-un timp mult mai scurt (3-5 ani față de peste 8 ani pentru construcții noi).

Prin modernizarea infrastructurii existente, producția de energie hidroelectrică ar putea crește cu până la 7%, contribuind la securitatea energetică și la atingerea obiectivelor climatice ale României.

De asemenea retehnologizarea presupune și un timp de implementare mai scurt, practic un modernizarea unei centrale hidro poate dura de la 36 pana la 60 luni, în timp ce construcția unei centrale noi poate dura peste 8 ani. În contextul în care avem nevoie de energie accesibilă, regenerabilă și constantă cât mai curând, perioada de implementare a unui proiect este esențială. 

Alături de beneficiile economice și de securitate energetică, modernizarea reduce și impactul asupra ecosistemelor acvatice prin măsuri precum îmbunătățirea conectivității pentru speciile de pești și optimizarea gestionării sedimentelor, protejând astfel biodiversitatea și râurile naturale. 

România dispune de numeroase hidrocentrale cu un mare potențial de modernizare, având în vedere criterii tehnice, economice și de mediu. De exemplu, hidrocentralele de pe râul (Canalul) Bistrița, echipate cu turbine și sisteme de control ineficiente, ar putea genera câștiguri energetice semnificative prin retehnologizare. De asemenea, centralele de pe râul Argeș, aval de barajul Vidraru, hidrocentrala Mărișelu și centrala hidroelectrică Bărdișor sunt doar câteva dintre obiectivele care ar beneficia de modernizare.

Scenarii de modernizare a infrastructurii hidroenergetice existente

În cadrul unui scenariu puțin ambițios, modernizări precum recondiționarea conductelor, repararea turbinelor și optimizarea sistemelor de bază, pot aduce o creștere la producția anuală de energie cu 500–600 GWh, ceea ce reprezintă circa 3% din producția actuală de energie hidroelectrică.

În schimb, strategii de modernizare mult mai cuprinzătoare precum înlocuiri avansate ale turbinelor, sisteme de control digital și reducerea pierderilor hidraulice, la hidrocentrale medii și mari, cu o putere instalată de cel puțin 10 MW, ar putea produce până la 800-1.100 GWh/an, reprezentând o creștere de 7% a producției de energie hidroelectrică. Astfel, în cel mai optimist scenariu, sectorul energetic ar putea satisface aproximativ 2.5% din obiectivul țării privind energia cu emisii de carbon reduse, suficient pentru a alimenta 275 000 de gospodării.

În concluzie, modernizarea hidrocentralelor vechi reprezintă o soluție alternativă esențială pentru sector și pentru tranziția energetică a României, datorită rentabilității, durabilității și capacității de a crește producția de energie electrică. Prin retehnologizarea infrastructurii hidroenergetice existente, România nu doar că își va îndeplini obiectivele la nivel național și european privind integrarea surselor de energie regenerabilă și reducerea emisiilor de carbon, însă va contribui la crearea unui unui viitor energetic durabil, fără a aduce un impact semnificativ asupra râurilor naturale și ecosistemelor acvatice.

CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE ÎN SECTORUL CLĂDIRI ȘI REDUCEREA SĂRĂCIEI ENERGETICE

Sărăcia energetică în România: o provocare sistemică

Criza energetică continuă să amenințe negativ consumatorii finali, în special pe cei vulnerabili. Sărăcia energetică este un fenomen complex care are la bază cel puțin trei categorii de factori sistemici: 

  • Venituri insuficiente în raport cu cheltuielile cu energia
  • Ineficiența energetică a clădirilor și a aparaturii electrocasnice
  • Facturile ridicate cu energia

Fiecare dintre aceste categorii pot avea la rândul lor cauze multiple sau o asociere de circumstanțe. 

Răspunsul la sărăcia energetică trebuie să fie structural, sistemic și țintit. 

Recomandări strategice

  1. Asigurarea flexibilității: mecanismele de sprijin trebuie să permită intrarea și ieșirea rapidă a beneficiarilor din sistem în funcție de evoluția veniturilor unei gospodării sau de alte situații sociale, precum și de evoluția prețului la energie. 
  2. Colectarea și utilizarea datelor: un sistem integrat care folosește date de la ANAF, furnizori de energie și INS este crucial pentru identificarea în timp real a gospodăriilor afectate de sărăcie energetică.
  3. Prioritizarea teritoriilor mai vulnerabile: intervențiile trebuie să fie adaptate la specificul regional – rural versus urban, regiuni defavorizate, tipuri de localități urbane, etc.
  4. Integrarea sărăciei în mobilitate: orice plan național trebuie să includă și componenta de transport ca factor esențial al bunăstării energetice.
  5. Participare civică și cooperare instituțională: implicarea ONG-urilor, autorităților locale și comunităților este esențială pentru implementarea măsurilor, indiferent de tipul măsurii sau de nivelul administrativ de decizie.
  6. Investiții în educație energetică: instruirea cetățenilor în domeniul consumului eficient de energie, drepturilor lor și opțiunilor de sprijin este fundamentală.

Măsuri recomandate privind utilizarea Fondul Social pentru Climă în România

România este unul dintre principalii beneficiari ai Fondului Social pentru Climă, cu o alocare estimată de până la 6 miliarde Euro pentru perioada 2026–2032, menită să sprijine gospodăriile vulnerabile în fața efectelor creșterii prețurilor la energie și transport. 

  1. Reabilitarea termică a locuințelor, cu precădere cele din mediul urban mic și mediu și din mediul rural. Indiferent de mediul de rezidență, trebuie prioritizate gospodăriile vulnerabile și dezvoltate soluții flexible (ex. Carduri de energie care sa poată fi folosite si pentru plata interventiilor de reabilitare termică, reducerea pragului de co-finanțare pentru gospodariile sărace energetic, operaționalizarea programului “Rabla pentru Sobe” care vizează înlocuirea sobelor din gospodăriile rurale etc).
  2. Facilitarea accesului la diverse surse de energie, inclusiv energie verde prin conectarea la rețele de energie în zonele izolate, sprijin pentru instalarea și utilizarea surselor regenerabile (panouri fotovoltaice) și dezvoltarea de comunități de energie ca soluție colectivă și democratică pentru acces la energie verde și ieftină.
  3. Instrumente de sprijin direct care să ofere gospodăriilor sărace energetic mecanisme de compensare a facturilor. Reformarea sistemului de ajutoare de încălzire în direcția unei abordări proactive trebuie abordată în grupul interministerial de lucru și integrată în celelalte mecanisme de sprijin. 
  4. Guvernanță și infrastructură administrativă prin operaționalizarea ghișeelor unice pentru sprijin și consiliere energetică la nivel local, implicarea autorităților locale în procesul de identificare a gospodăriilor vulnerabile și perfectarea mecanismelor de lucru ale comitetului interministerial privind sărăcia energetică. Autoritățile locale joacă un rol central atât în identificarea gospodăriilor vulnerabile, cât și în consilierea acestora privind accesarea de fonduri, implementarea de măsuri sau utilizarea cardurilor de energie. Mai mult, autoritățile locale pot fi implicate activ în elaborarea de documente administrative mai ales în zonele care au rămas necadastrate sau acolo unde gospodăriile au nevoie de mai mult sprijin administrativ și tehnic. Este necesară consolidarea capacității UAT-urilor care vor gestiona aceste fonduri, pentru a asigura o implementare eficientă și sustenabilă a proiectelor de eficiență energetică.
  5. Combaterea sărăciei în transport prin procese ample de măsurare și identificare a gospodăriilor și zonelor afectate și dezvoltarea de politici de mobilitate sustenabilă, care să vizeze în primul rând dezvoltarea de infrastructură, creșterea frecvenței și a calității transportului în comun.
  6. Utilizarea materialelor de construcție sustenabile, eficiente și naturale/prietenoase cu mediul pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor unifamiliale cu venituri mici și a microîntreprinderilor vulnerabile din mediul rural, precum vata bazaltică, vata minerală de sticlă, izolațiile pe bază de celuloză și fațadele din lemn. De asemenea, recomandăm introducerea unor criterii suplimentare în procesul de achiziție, cum ar fi proveniența geografică a materialelor și certificările ecologice. 

ORAȘE VERZI

Orașele sunt responsabile pentru 75% din consumul de energie primară și sunt esențiale pentru punerea în aplicare a practicilor energetice durabile. Pentru a realiza acest lucru, orașele pot pune în aplicare politici și planuri de îmbunătățire a eficienței energetice și pot investi în energie regenerabilă bazată pe resurse locale. De asemenea, acestea pot încuraja proiecte de clădiri flexibile și rezistente, care să se adapteze la schimbările climatice, și pot promova soluții inovatoare și tehnologii inteligente pentru a îmbunătăți eficiența energetică și amenajarea spațiului public pentru menținerea biodiversității.

Avem 319 orașe în România, dintre care 105 municipii (orașe cu peste 15.000 locuitori). Din păcate nu toate orașele au strategii de atenuare și adaptare a schimbărilor climatice și extrem de puține monitorizează implementarea măsurilor stabilite în aceste documente strategice. Pentru a avea orașe mai verzi, mai sănătoase și mai reziliente, recomandăm:

  1. Raportarea și monitorizarea periodică a datelor climatice și a măsurilor de atenuare a schimbărilor climatice, în special a emisiilor, precum și a celor de adaptare la schimbările climatice, utilizând platforme precum MyCovenant și CDP-ICLEI Track, joacă un rol esențial în asigurarea transparenței decizionale și responsabilizarea tuturor actorilor implicați în atingerea țintelor climatice. 
  2. Prioritizarea măsurilor de regenerare urbană bazată pe valori de referință ce trebuie incluse în procesul de design urban al comunităților locale: sustenabilitate, alternative, comunitate și vecinătate și siguranță, de la planificare la implementare.  
  3. Încurajarea planificării urbane și a politicilor care facilitează eficiența și integrarea surselor regenerabile de energie, dar și a soluțiilor bazate pe natură (NbS), care contribuie semnificativ la reducerea riscurilor climatice, precum inundațiile și valurile de căldură, oferind în același timp multiple beneficii pentru creșterea rezilienței climatice, îmbunătățirea sănătății și bunăstării populației, managementul spațiilor verzi, calitatea aerului, regenerare urbană, conservarea biodiversității, stimularea guvernanței participative și crearea de locuri de muncă verzi.
  4. Îmbunătățirea biodiversității în orașe prin extinderea zonelor verzi și protejarea ecosistemelor urbane.
  5. Crearea unor platforme locale de testare pentru soluții inovative în mediul urban care să asigure oportunități de colaborare și co-creare între orașe și cetățeni informați.
  6. Educarea și implicarea publicului larg și în special a tinerilor în procesele decizionale de la nivel local cu privire la planificarea și amenajarea orașelor pentru oameni și natură, cu scopul de a genera soluții sustenabile și susține formarea unei culturi civice active.
  7. Asigurarea unui cadru participativ în procesul de planificarea urbană, în care feedbackul comunității este integrat în mod real în deciziile strategice. Dezvoltarea comunităților urbane sustenabile și de succes trebuie să încorporeze perspectivele și nevoile celor care trăiesc în acea zonă. Scopul fiind găsirea de sugestii/ soluții sustenabile care îmbunătățesc viața cotidiană și oferă putere comunităților pentru a prioritiza, decizie și acționa pe termen mediu și lung, alături de administrația locală.
  8. Pe lângă bugetul local și bugetul participativ, este esențială introducerea unui instrument financiar dedicat dezvoltării urbane, care ar trebui să acopere nu doar realizarea de proiecte, ci și să ofere sprijin pentru formare, dezvoltarea capacității  administrative locale și implementarea concretă a unor inițiative urbane sustenabile, inovatoare și incluzive. 
  9. Sprijin (legislativ, administrativ și financiar) pentru dezvoltarea de comunități de energie ca soluție colectivă și democratică pentru acces la energie verde și ieftină.
Scroll to Top