topolog___zona_inalta__dan_dinu

Peste 8.700 de noi hidrocentrale ameninţă biodiversitatea europenă

Primul studiu care inventariaza construcțiile hidroenergetice la nivel european arată că râurile sunt deja extrem de fragmentate din cauza a peste 21.000 de baraje hidroenergetice și alte 8.700 se află în stadiul de planificare. Acest lucru se întâmplă deși legislația UE ar trebui să limiteze construcția de noi hidrocentrale.
 
2500 (28%) din totalul construcțiilor hidroenergetice planificate se află în arii protejate, marea majoritate în parcuri naționale și situri Natura 2000, cum se poate vedea și în harta realizată de WWF. Astfel de exemple sunt și construcțiile hidroenergetice de pe râul Jiu, din Parcul Național Defileul Jiului, și cele care urmează să fie construite pe râul Răstolița.
 
Studiul evidențiază, de asemenea, o creștere alarmantă a numărului de microhodrocentrale, care distrug iremediabil natura, în timp ce produc foarte puțină energie. Având în vedere că o treime din speciile europene de pești de apă dulce sunt în prezent amenințate cu dispariția [1] – barajele hidroenergetice având un impact major în acest sens – râurile europene și biodiversitatea lor nu pot face față presiunii și mai multor hidrocentrale.
 
Solicitat de WWF, RiverWatch, GEOTA și EuroNatur [2], studiul oferă dovezi clare ale eșecului guvernelor statelor membre UE de a proteja râurile și biodiversitatea, demonstrând ignorarea flagrantă a legilor europene privind protecția apei și a naturii.
 
Hidrocentralele nu produc mereu energie verde
 
Barajele hidroenergetice distrug râurile și mediul înconjurător, contribuind serios la pierderea biodiversității, în special a speciilor de apă dulce. Hidrocentralele schimbă fluxul natural al unui râu, blochează rutele de migrație ale peștilor – care afectează stocurile de pește și supraviețuirea speciilor vulnerabile – și captează sedimente care protejează malurile și zonele umede împotriva inundațiilor și creșterii nivelului mării.
 
Legi puternice, aplicate slab
 
În conformitate cu Directiva Cadru privind Apa a UE (DCA), statele membre trebuie să se asigure că toate râurile sunt sănătoase până în 2027. Barajele hidroenergetice reprezintă un obstacol major pentru atingerea acestei ținte. Mai sunt 7 ani și, la nivel european, 60% din râuri nu sunt încă sănătoase.
 
Impactul DCA a fost redus prin modul slab în care a fost pusă în aplicare, prin verificările și controalele slabe și prin abuzul de excepții, adesea în beneficiul agriculturii și industriei nesustenabile [3]. Noile proiecte hidroenergetice sunt adesea construite indiferent de principiul de nedeteriorare din lege, fără a se solicita excepții de la aplicarea obiectivelor DCA – chiar și atunci când există dovezi că hidrocentrala ar degrada și mai mult sănătatea râurilor.
 
În Austria – una dintre țările cu cele mai multe amenajări hidroenergetice – sunt planificate 123 de instalații suplimentare. Dar un studiu recent [4] a constatat că mai puțin de o treime din autorizațiile obținute pentru hidrocentrale erau în conformitate cu DCA.
 
În România, Hidroelectrica, principalul producător și furnizor de energie din România a început un proiect hidroenergetic complex pe râul Jiu, cu autorizații obținute înainte ca România să fie stat membru UE, continuând timp de 14 ani fără să respecte legislația europeană. Proiectul ar fi urmat să capteze 85% din debitul Jiului pe toată lungimea Defileului, dar cazul a fost documentat de WWF și oprit în instanță de ONG-urile de mediu în 2017. Hidroelectrica a reluat în august 2019 demersurile pentru acest proiect care, deși sistat în prezent, nu este abandonat definitiv.

Un alt râu, Răstolița, riscă să fie distrus complet din cauza unui proiect hidroenergetic amplu al aceluiași investitor: în amonte de baraj cursul său ar fi înlocuit cu un lac de acumulare, iar în aval ar fi secat. Alte două râuri ar fi captate, iar apa din acumulare ar fi derivată prin munte printr-o conductă de 8,5 km până la centrală, de unde ajunge direct în râul Mureș.  Proiectul nu respectă legislația europeană care protejează natura și apa – Directiva Habitate și Directiva Cadru privind Apa, și prevede un debit minim de apă, doar strictul necesar pentru nevoile umane.
 
„Populațiile de specii de apă dulce scad de două ori mai repede față de speciile terestre sau marine – iar barajele hidroenergetice reprezintă o presiune majoră. Europa are un instrument juridic puternic, Directiva Cadru Apă a UE, dar aplicarea de către Comisia Europeană este slabă, iar punerea în aplicare de către statele membre este și mai slabă. UE nu poate pretinde că își concentrează eforturile pentru biodiversitate fără să includă acest instrument ecologic cheie în Pactul Verde European. Trebuie să investească în implementare și control, să oprească abuzul de excepții de la DCA și să spună nu creșterii numărului de construcții hidroenergetice în Europa”, spune Andreas Baumüller, Coordonatorul departamentului de Resurse naturale la Biroul de politici publice al WWF.
 
 
Note:
 
[1]  European Commission, 2011. European Red List of Freshwater Fishes, https://ec.europa.eu/environment/nature/conservation/species/redlist/downloads/European_freshwater_fishes.pdf
[2] WWF, RiverWatch, GEOTA, EuroNatur, 2019. Hydropower pressure on European rivers: The story in numbers 
[3] Asupra 53% dintre corpurile de apă de suprafață din EU se aplică cel puțin o excepție de la aplicarea obiectivelor DCA  (EEA WISE)
[4] WWF Austria, ÖKOBÜRO, martie 2018. Umsetzung des Verschlechterungsverbots gemäß EU-Wasserrahmenrichtlinie in Österreich im Bereich Wasserkraf. Stuidiul analizează 200 de documente referitoare la construcții hidroenergetice , inclusiv 61 de permise.

Scroll to Top