Multe dintre pădurile relativ tinere ale României sunt acum defrișate. Legal și rapid. Dispar, fără să-i pese cuiva de ele. Sunt Pădurile Nimănui. Cresc o dată cu copiii noștri și vor fi mature când vom avea nepoți. Dacă nu luptăm să le salvăm acum, soarta lor este pecetluită.

Sunt peste 500.000 de hectare care au crescut în ultimele decenii pe locul fostelor pajiști neîntreținute. România nu le recunoaște însă ca păduri și nu le protejează. Ironia este că legea permite și chiar încurajează tăierea acestor arbori de toate vârstele, care reprezintă 7% din suprafața împădurită a țării.

Salvează-le, te salvezi pe tine! Donează lunar prin SMS* (trimite PANDA la 8864) sau singular, folosind formularul alăturat. ⇒

* SMS gratuit în rețelele Digi Mobil, Orange România, Telekom România Mobile și Vodafone România.

Află povestea tristă a Pădurilor Nimănui

Donând acum, ne ajuți:

  • Să facem o hartă a Pădurilor Nimănui. Este un proces costisitor și minuțios, pentru care avem nevoie de cel puțin 150.000 de euro. Trebuie să identificăm din satelit locația lor exactă și apoi să scoatem în evidență valorile de mediu (floră, faună) pe care le adăpostesc. 
  • Vrem să determinăm statul român să investească în conservarea acestor păduri prin acordarea unor plăți compensatorii pentru proprietari. Astfel, ei vor fi interesați să le păstreze, nu să le taie. Pentru toate activitățile de advocacy avem nevoie de 25.000 de euro.

Cum s-a ajuns la această situație și ce putem face

  • Proprietarii de terenuri primesc acum plăți compensatorii pentru ”întreținerea pajiștilor”, ceea ce presupune automat defrișarea acestor păduri. Din păcate, realitatea ne arată că pajiștile nu se mențin. Avem de-a face doar cu o pădure transformată în pârloagă, plină de cioate și fără iarbă, sau cu o iarbă pe care animalele nu o mănâncă. De multe ori lemnul e lăsat acolo să putrezească.
  • În același timp, România alocă fonduri pentru împădurire cu toate că oamenii nu-și doresc să fie proprietari de păduri pentru că acestea nu sunt rentabile. Cu alte cuvinte, România cheltuie bani atât pentru împădurire, cât și pentru defrișare. Avem bani să împădurim, dar nu avem unde. Iar pădurile instalate în mod natural pe fostele pajiști sunt defrișate pentru că așa cere legea.
  • Potrivit legii, statul recunoaște ca fiind păduri terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 hectare, acoperite cu arbori ce ating o înălțime de 5 metri la maturitate. Cu toate acestea, peste 500.000 de hectare de păduri, care îndeplinesc condițiile de mai sus, nu sunt considerate pădure și nu beneficiază de nici un fel de protecție. Ele nu sunt cunoscute, păzite, monitorizate, îngrijite, regenerate sau, după caz, protejate.
  • Legal, aceste terenuri nu sunt considerate păduri pentru ca nu sunt parte a fondului forestier național. Ele au astfel un statut incert și sunt în pericol de a fi deteriorate sau chiar distruse complet. Acest lucru este încurajat și de politicile actuale, care oferă multiple avantaje proprietarilor de terenuri neforestiere, comparativ cu proprietarii de pădure.
  • Majoritatea acestor păduri se află în zona râurilor, pârâurilor și a canalelor, pe fânețe, pășuni, la marginea terenurilor agricole sau pe terenuri ce sunt situate la înălțime. Pot fi chiar pădurile pe care le vedem din mașină, pe marginea râurilor, în timp ce călătorim. Nu există însă o inventariere clară a acestora.
  • Pentru că nu sunt protejate, aceste păduri sunt degradate sau chiar distruse prin defrișări legale și compensate de statul român. Proprietarii acestor păduri nu au nici motivația și nici mijloacele necesare pentru a le păstra. Odată cu creșterea cererii de biomasă la nivel european, Pădurile Nimănui vor fi cele mai afectate.
  • În acest moment nu cunoaștem localizarea exactă a acestor păduri și nu sunt evidențiate și protejate valorile de conservare (floră, faună) pe care le conțin.
  • Deși recunosc problema, autorițățile dau dovadă de lipsă de interes și nu sunt motivate să acționeze.
  • Nu avem o strategie națională clară, care să armonizeze obiectivele privind pădurile, agricultura și mediu. În prezent România plătește atât pentru defrișarea Pădurilor Nimănui, cât și pentru împădurirea altor suprafețe agricole goale.

Dacă identificăm și protejăm Pădurile Nimănui, vom asigura continuitatea a 500.000 de hectare de pădure. În caz contrar, aceste suprafețe împădurite dispar și costurile de reîmpădurire vor fi uriașe: pentru a reîmpăduri 500.000 de hectare ar costa 5 miliarde de euro și ar dura, în ritmul în care s-a împădurit până acum, 500 de ani

Pădurile Nimănui au nevoie de grijă pentru a supraviețui. Sprijinul tău este o investiție în viața lor, în sănătatea naturii, în sănătatea proprie.

Previous
Next

Întrebări frecvente

Pentru a-ți anula donația recurentă te rugăm să accesezi linkul pe care l-ai primit pe e-mail la ultima debitare și să urmezi pașii de acolo. Dacă nu mai ai acel mesaj, ne poți contacta pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 021 0317 49 97.

Pentru modificarea modalității de plată te rugăm să accesezi linkul pe care l-ai primit pe e-mail la ultima debitare și  să urmezi pașii de acolo. Dacă nu mai ai acel mesaj, ne poți contacta pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 021 0317 49 97.

Poți solicita bancii emitente anularea donație recurente realizată în urma unei întâlniri cu unul dintre colegii noștri sau ne poți contacta pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 021 0317 49 97 pentru a o rezilia.

Pentru a ne asigura că protejăm datele tale personale, toti fundraiserii noștri sunt atent intruiți și semnează un contract de confidențialitate și protejare a datelor cu caracter personal. Fie că semnezi un contract fizic de sponsorizare( pe hârtie), fie că semnezi în varianta electronică( pe tabletă) datele tale sunt în deplină siguranță.

Nu, fundraiserii WWF nu colectează donații cash.

Fundraiserii WWF poarte însemnele organizației și au o legitimație stampilată, valabilă pentru luna în curs.

Poți să te dezabonezi personal deschizând ultimul e-mail primit și apăsând butonul de Dezabonare (Unsubscribe) sau ne poți scrie pe adresa [email protected] și te dezabonăm noi.

Scroll to Top