Asistent de proiect
Normă întreagă, Reşiţa
Asistentul de proiect contribuie la misiunea WWF în general şi la obiectivele WWF în Romania, prin asigurarea suportului administrativ în planificarea şi implementarea activităţilor din cadrul proiectelor desemnate.
Principalele responsabilități:
• Pregătirea corespondenței, rapoartelor, proceselor-verbale cât și a altor documente de specialitate;
• Derularea procedurile de achiziţie WWF atât conform reglementărilor interne în vigoare şi în baza contractului de finanţare;
• Întocmirea documentelor premergătoare achiziţiilor publice (referate de necesitate, notă de estimare etc.) și a documenetelor de contractare, apoi menține legătura cu furnizorii;
• Oferă sprijin în derularea tuturor activităților Reponsabilului Financiar WWF;
• Întocmeşte minutele întâlnirilor de lucru ale echipei şi ale atelierelor de lucru WWF;
• Sprijină organizarea atelierelor de lucru, a dezbaterilor publice sau a altor întâlniri de lucru (concepe si trimite invitații, participă la întâlniri, se ocupă de cazare, transport, mese pentru invitați, elaboreză rapoartele tehnice și financiare aferente activităților);
• Verifică regulat cheltuielile și bugetul disponibil pe fiecare linie bugetară / activitate și notifică managerul de proiect.
• Sprijină echipa de proiect în diverse sarcini administrative (tiparire, pregatire brosuri, etc.) dupa caz;
• Lucrează în strânsă colaborare cu personalul administrativ WWF RO pentru a respecta procedurile administrative interne;
• Păstrează și arhivează sistematic documenția proiectului;
• Participă la organizarea actiunilor de informare, publicitate, mediatizare, vizibilitatea ale proiectului;
• Contribuie la raportarea intermediară și finală;
• Pune la dispozitia organismelor abilitate să verifice, documentele solicitate privind proiectul;
• Participă la orice activitati în care este necesară expertiza și/sau prezența sa în proiect;
• Administrează biroul WWF Resita, asumarea tuturor activitatilor specifice de intretinere.
Candidatul ideal:
• Aderă la misiunea WWF, și este adept/ă al/a Valorilor WWF: Curaj, Integritate, Respect şi Colaborare;
• Studii universitare de lungă durată în domeniul/ specializarea: Biologie / Geografie / Ecologie și Protecția Mediului / Silvicultura / Inginerie / Administratie publică finalizate prin obținerea diplomei de licență / masterat
• Deţine experiența specifică relevantă de minim 3 ani pe o poziție similară în domenii precum asistenţă de proiecte, secretariat, administrativ, achiziții, financiar;
• Este familiarizat cu operarea pe calculator (pachetul MS Office-in special Word şi Excel);
• Are abilități în verificarea și organizarea documentelor și este atentă la detalii;
• Are abilități de muncă în echipă și comunicare;
• Deţine cunoştinţe foarte bune de scriere și comunicare în scris în limba română şi în limba engleză;
• Este o persoană orientată spre soluții;
• Are abilități bune de comunicare – stabilirea și menținerea unei relații bune cu partenerii, colaboratorii, contractanții externi și colegii implicați în proiect;
• Are cunoștințe privind cerințele proiectelor Life sau alte proiecte cu finantare europeana și implementarea acestora;
• Cunoaște îndeaproape condițiile locale, ariile protejate locale și regionale, precum şi părțille interesate locale și regionale;
• Deţine permis auto categoria B
Ce oferim:
• Oportunitatea de a face diferența pentru România şi WWF;
• O activitate plină de provocări și împliniri într-una dintre cele mai interesante eco-regiuni ale Europei;
• Atmosferă de lucru prietenoasă și foarte profesionistă într-un context internațional;
• Activităţi diverse și stil de lucru independent
Dacă vrei să te alături echipei WWF Romania, te rog să trimiţi aplicaţia ta (CV şi scrisoare de intenţie) pe adresa de email [email protected], până pe 21.02.2024. Te rugăm să ai în vedere că vom contacta doar candidaţii de pe lista scurtă.