Speciile de la Gârla Mare
Stufărișurile, ochiurile de apă și canalele de la Gârla Mare adăpostesc peste 80 de specii de floră și faună. Unele, oaspeți de vară, străbat sute, chiar mii de kilometri pentru a-și petrece sezonul cald în zona umedă din județul Mehedinți. Alte specii, cum ar fi popândăul, care își sapă sârguincios galerii pentru iarnă, sau elegantele lebede, rămân aici pe tot parcursul anului.
Fie că vorbim despre specii în pericol de dispariție, amenințate, vulnerabile sau care nu se află în pericol, te invităm să faci cunoștință cu o parte dintre viețuitoarele de la Gârla Mare.
NAGÂȚUL (VANELLUS VANELLUS)
Nagâțul emite sunete pițigăiate și percutante care se aud îndeosebi dimineața, în zori. Coloritul său vioi și creasta neagră de pe cap îl fac o pasăre foarte expresivă. Cu toate acestea, simpaticul nagâț nu era foarte iubit în Evul Mediu: îi dădea de gol pe românii care se ascundeau în mlaștini de năvălitorii tătari, făcând zgomot și zburând deasupra acestora.
Habitat:zone umede, pajiști, pășuni, terenuri arabile
Reproducere: începe în martie. Femela depune 4 ouă pe care le clocește timp de 26-28 de zile
Hrană: nevertebrate (râme, melci, păianjeni)
Amenințări: dispariția pădurilor bătrâne, reducerea sursei de hrană ca urmare a devierii sau captării cursurilor de apă
BARZA NEAGRA (CICONIA NIGRA)
Barza neagră, mai mică și mai rar întâlnită decât barza albă, a fost zărită din nou la Gârla Mare. Mai mică și mai rar întâlnită decât barza albă, are în schimb vocalizări bine dezvoltate, emițând des un fluierat sonor și melodios.
Berzele negre sunt păsări solitare și trăiesc fie singure, fie în perechi, evitând contactul cu oamenii. Cu toate acestea, în timpul migrației către destinații îndepărtate, zboară în stoluri care numără până la 100 de berze.
La fel ca barza albă, perechile de berze negre execută de obicei dansuri aeriene de curtare. Ritualul de împerechere are loc de obicei într-o pădure deasă. Odată ce puii eclozează, ambii părinți își asumă responsabilități egale în îngrijirea puilor. O particularitate în cazul berzelor negre este mișcarea sus-jos a capului, urmată de înfoierea penelor, pentru a-și arăta pieptul alb. Gestul a fost interpretat ca un salut adresat altor păsări. Berzele negre au însă același comportament și când sunt furioase ori se simt amenințate.
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat: pădurile bătrâne din apropierea zonelor umede
Reproducere: începe la sfârșitul lunii martie, femela depune 3–4 ouă pe care le clocește timp de 32–38 de zile
Hrană: broaște, șopârle, șerpi, insecte, pești, mamifere mici
Amenințări: dispariția pădurilor bătrâne, reducerea sursei de hrană ca urmare a devierii sau captării cursurilor de apă
BARZA ALBĂ (CICONIA CICONIA)
Sunt păsări aproape mute, comunicând prin clămpănitul ciocului. De-a lungul timpului, barza a fost sursa numeroaselor mituri și credințe populare, fiind asociată cu fertilitatea și fidelitatea. Berzele nu sunt monogame, dar au tendința să se întoarcă, în fiecare an, la același cuib; fidelitatea lor este mai degrabă față de loc decât față de partener.
Stare de conservare: LC – risc scăzut (Neamenințată cu dispariția)
Habitat:construiește cuiburi în apropierea oamenilor (pe stâlpi de curent, șure, hornuri), în luncile râurilor și în zone mlăștinoase
Reproducere: începe la sfârșitul lunii martie, femela depune în medie 4 ouă (între 1 și 7), pe care le clocește timp de 33-34 de zile
Hrană: broaște, șopârle, șerpi, insecte, mamifere mici
Amenințări: secarea zonelor umede, electrocutarea, aratul pajiștilor și utilizarea pesticidelor
BROASCA ȚESTOASĂ DE LAC (EMYS ORBICULARIS)
Chiar dacă are „broască” în denumire, broasca țestoasă de lac nu este un amfibian (nu respiră prin piele), ci este o reptilă care iubește soarele. Și chiar dacă are reputația de viețuitoare lentă, Emys orbicularis este în realitate un prădător foarte agil.
Țestoasele de apă dulce au o durată de viață mare, de până la 60 de ani, dar există și consemnări despre exemplare care au depășit venerabila vârstă de un secol. Pot fi observate din martie până în noiembrie, deoarece țestoasele de lac hibernează în sezonul rece în mâl, în gropi suficient de adânci încât să nu înghețe.
Stare de conservare: Aproape amenințată cu dispariția
Habitat: iazuri și lacuri cu malurile acoperite de vegetație,
zone mlăștinoase
Reproducere: începe în mai-iunie, femela depune 4-16 ouă care eclozează după 4-5 luni
Hrană: insecte acvatice, peștișori, scoici, mormoloci
Amenințări:distrugerea habitatului, poluarea apelor, distrugerea cuiburilor
BROTĂCELUL (HYLA ARBOREA)
Verde crud, maro sau galben, brotăcelul își schimbă culoarea în funcție de mediul în care se află. De asemenea, devine mai închis la culoare atunci când este stresat.
Diferența dintre mascul și femelă o face gușa, care este de fapt un sac vocal de care se folosesc masculii în perioada de împerechere. De aici și expresia de „cor de broaște”. După împerechere, femela depune până la 1.000 de ouă în pachete dense, de mărimea unei nuci.
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat:zone împădurite, cu tufișuri și stufărișuri; în perioada de reproducere preferă bălțile temporare cu vegetație abundente
Reproducere: aprilie-iunie, femela depune 800-1.000 de ouă în apă, din care eclozează larve după aproximativ 12 zile
Hrană: insecte și larve de insecte
Amenințări: dispariția habitatului, poluarea apei
BUHAIUL DE BALTĂ CU BURTA ROȘIE (BOMBINA BOMBINA)
Buhaiul de baltă cu burta roșie este cunoscut popular drept „broasca cu burta de foc”. De altfel, petele roșii sunt un avertisment, deoarece această viețuitoare este deosebit de toxică. O caracteristică inedită a acestei specii este pupila: nici orizontală, nici verticală, pupila buhaiului cu burtă roșie are formă de inimă.
Față de alte specii asemănătoare, care își folosesc limba lipicioasă pentru a prinde hrana, buhaiul de baltă cu burta roșie își folosește gura pentru a captura prada.
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat: bălți temporare
Reproducere: durează din aprilie până în august; poate depune mai multe ponte pe an, femela depunând 80-100 de ouă per pontă
Hrană: insecte acvatice
Amenințări:pășunatul intensiv, poluarea apei cu pesticide, infrastructura rutieră
CHIȚCANUL DE MLAȘTINĂ (NEOMYS ANOMALUS)
Deși este adesea confundat cu șoarecii, chițcanul de mlaștină este un mamifer insectivor și nu este înrudit cu rozătoarele.
Chițcanul de apă este un înotător excelent și are bune abilități de scafandru. Cu toate acestea, este un animal precaut și se îndepărtează foarte rar de mal. Fiind o specie solitară, chițcanul de apă nu hibernează și este activ pe toată durata anului. Iese în evidență prin smocurile albe de păr care îi cresc în jurul urechilor și al ochilor.
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat:zone umede, în apropierea apei
Reproducere: în lunile aprilie-septembrie, femela naște 5-8 pui, care devin independenți la vârsta de 2 luni
Hrană: insecte acvatice și moluște
Amenințări: poluarea apei și distrugerea habitatului
CIOCÎNTORSUL (RECURVIROSTRA AVOSETTA)
Așa cum îi spune și numele, ciocîntorsul este cunoscut pentru ciocul său curbat în sus. Iar avosetta sau „avocetto”, nume venețian atribuit în secolul al XVI-lea, face referire la costumele alb-negru pe care le poartă avocații sau judecătorii.
Această pasăre are talente actoricești, pe care le întrebuințează mai ales atunci când un prădător se apropie de zona de cuibărit: ciocîntorsul se preface rănit și șchiopătează pentru a-i distrage atenția de la cuib.
CODALBUL (HALIAEETUS ALBICILLA)
Codalbul este printre cele mai mari păsări de pradă de la noi (cu o anvergură a aripilor de până la 2,4 m). O pereche de codalbi poate avea mai multe cuiburi pe teritoriu, în general 2-3, pe care le utilizează alternativ; acestea ajung, după mulți ani, la dimensiuni foarte mari.
În afara perioadei de împerechere, când scot sunete asemănătoare cu ale pescărușilor, codalbii sunt păsări discrete. Odată formată o pereche, cei doi parteneri rămân împreună toată viața.
Stare de conservare: LC – risc scăzut (Neamenințat cu dispariția)
Habitat: zone umede mari, cu păduri mature în apropiere
Reproducere: între sfârșitul lunii februarie și mijlocul lunii aprilie, femela depune 1-3 ouă pe care le clocește timp de 34-46 de zile
Hrană: pești, broaște, șerpi, păsări și uneori cadavrele altor animale
Amenințări: degradarea și reducerea zonelor umede și a pădurilor din apropiere, impactul cu turbinele eoliene, poluarea cu metale grele
CORMORANUL MIC (PHALACROCORAX PYGMAEUS)
Este o specie de cormoran de talie mică, lucru care reiese și din denumirea acestei păsări, deoarece numele său provine din cuvântul latin pygmaeus – pitic. Această specie de cormoran este clasificată ca fiind „de interes comunitar” în România (specie Natura 2000), iar vânarea acestuia este interzisă prin lege.
Stare de conservare: VU – vulnerabilă
Habitat: zone umede de dimensiune mare
Reproducere: în mai-iunie, femela depune 4-6 ouă pe care le clocește timp de 27-30 de zile
Hrană: pește
Amenințări: degradarea zonelor umede, pierderea habitatului de cuibărit (arbori, arbuști, stuf), poluarea apei, braconajul, capturarea în plasele de pescuit
GRANGURUL (ORIOLUS ORIOLUS)
Oaspete de vară în țara noastră, grangurul este o pasăre sfioasă și trăiește în desișul copacilor. Are un penaj deosebit, galben-auriu, cu coada și aripile negre, iar femelele au un penaj mai șters, cu nuanțe cenușii-verzui. Nu doar penajul grangurilor este foarte frumos, ci și sunetele melodioase pe care le scot aceste păsări cântătoare, similare cu un fluierat.
Se hrănesc cu insecte, în special omizi, dar consumă și fructe. Cuibul pe care îl construiesc grangurii, de obicei femelele, are formă de hamac și este susținut de crengi în formă de furcă.
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat: păduri de foioase, păduri ripariene (de-a lungul cursurilor de apă)
Reproducere: în mai-iunie, femela depune 2-6 ouă pe care le clocește timp de 15-18 zile
Hrană: nevertebrate și fructe
Amenințări: managementul forestier, eliminarea perdelelor forestiere și a pâlcurilor izolate de arbori
LEBĂDA DE VARĂ (CYGNUS OLOR)
Lebăda de vară, eleganta pasăre cu gât lung, în formă de S, este o pasăre migratoare de talie mare. Are nevoie de o distanță de aproximativ 10 metri ca să poată decola, iar în timpul zborului, șuieratul aripilor le semnalează celorlalte păsări din colonie să păstreze distanța pentru a evita accidentele, deoarece poate fi auzit de la distanță.
În dansul nupțial, lebedele își ating ciocurile, apoi își încolăcesc gâturile în formă de inimă. Odată format un cuplu, cei doi parteneri rămân împreună toată viața, de cele mai multe ori.
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat: zone de mlaștini și lacuri cu suprafețe de stuf
Reproducere: începe la sfârșitul lunii martie. Femela depune 5-7 ouă pe care le clocește timp de 35-41 de zile
Hrană: plante acvatice
Amenințări: degradarea zonelor umede, intoxicarea cu plumb din cauza ingerării greutăților folosite la pescuit
LOPĂTARUL (PLATALEA LEUCORODIA)
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat: preferă zonele umede întinse, cu ape puțin adânci și arbori în apropiere
Reproducere: începe în aprilie. Femela depune 3-4 ouă pe care le clocește timp de 24-25 de zile
Hrană: insecte acvatice, viermi, moluște și crustacee
Amenințări: degradarea și dispariția zonelor umede, tăierea arborilor și a tufelor, incendierea stufului
NUFĂRUL ALB (NYMPHAEA ALBA)
Chiar dacă la suprafața apei se pot observa doar frunzele și florile de nufăr alb, această plantă are tulpini lungi și rădăcini adânc înfipte în mâl. Deoarece nufărul alb are nevoie de o anumită intensitate a luminii, floarea este complet deschisă doar în intervalul 11:00 – 15:00.
Nuferii albi sunt răspândiți în Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu, însă au o semnificație specială în budism și hinduism. Pentru aceste religii, nufărul simbolizează învierea, deoarece florile se închid noaptea și se redeschid dimineața. Budiștii cred, de asemenea, că nufărul alb reprezintă iluminarea, deoarece o floare atât de frumoasă iese din noroiul întunecat.
Pictorul impresionist Claude Monet a folosit adesea nuferii ca inspirație pentru operele sale și a pictat peste 250 de tablouri cu nuferi.
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat: zone umede cu apă stagnantă sau puțin curgătoare
Înflorire: înflorește în perioada mai-septembrie. Nufărul este utilizat ca plantă medicinală cu efecte afrodiziace și sedative
PESCĂRAȘUL ALBASTRU (ALCEDO ATTHIS)
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat: ape stătătoare sau lent curgătoare cu maluri abrupte, fără vegetație
Reproducere: începe în luna martie. Femela depune 4-8 ouă pe care le clocește timp de 19-21 de zile
Hrană: pește de dimensiuni mici, libelule, viermi și melci
Amenințări: distrugerea malurilor și regularizarea cursurilor de apă
POPÂNDĂUL (SPERMOPHILUS CITELLUS)
Un mamifer de mici dimensiuni, popândăul nu depășește 23 de cm (fără a lua în considerare coada). Deși este un animal sociabil și trăiește în colonii, își petrece mare parte a timpului în galeriile sale. Își sapă două tipuri de tuneluri: unul pentru hibernare și unul pentru a se adăposti vara.
Masculii sunt agresivi și se luptă pentru teritoriu, însă femelele nu sunt alungate, de aceea popândăii masculi își formează un fel de harem. Durata de viață a masculilor este de 6 ani, în timp ce femelele trăiesc până la 11 ani.
Stare de conservare: EN – în pericol de dispariție
Habitat: pășuni cu iarbă scurtă
Reproducere: se înmulțește primăvara, femela născând 3-8 pui după o gestație de 27-29 de zile
Hrană: semințe, rădăcini și flori
Amenințări: degradarea pășunilor, lipsa pășunatului cu animale de fermă
PORCUȘORUL DE NISIP (GOBIO ALBIPINNATUS)
Porcușorul de nisip duce o viață sedentară și își petrece mare parte din timp nemișcat, pe fundul apei. Face migrații scurte doar în perioada de reproducere și foarte rar se încumetă în zonele mlăștinoase ale apelor, preferând locuri cu apă adâncă și curent mai slab.
Este un pește mic, care măsoară aproximativ 12 cm, însă femela poate atinge și 16 cm lungime. Popular, mai este denumit văcar sau porcon. Dacă îl prinzi din greșeală, eliberează-l.
Stare de conservare: LC – risc scăzut
Habitat: ape cu substrat nisipos
Reproducere: femela depune icre de 4 ori în perioada mai-iulie
Hrană: insecte și alte nevertebrate
Amenințări: intervenții asupra fundului apei
PUPĂZA (UPUPA EPOPS)
Pupăza și-a primit numele datorită cântecului său: „pu-pu-pup, pu-pu-pup“. Aceste păsări moțate au fost sursa numeroaselor legende, iar în Egiptul antic erau considerate păsări sacre. Sunt renumite pentru problemele lor de… igienă. Deoarece nu se spală des și nici nu-și curăță cuibul, pupezele au un miros specific, de aici și denumirea populară de „pasăre de balegă”.
RAȚA CU CAP CASTANIU (AYTHYA FERINA)
Rața cu cap castaniu este o rață scufundătoare, ceea ce înseamnă că se hrănește cu vegetația de pe fundul apelor și se poate scufunda până la adâncimi de 10-14 metri. Femela își crește singură puii, în izolare și la adăpost de prădători, de aceea, pe baltă pot fi observate grupuri formate doar din masculi. Aceștia se diferențiază de femele prin colorit: au capul castaniu, pieptul și coada negre, în timp ce penajul femelelor este mai șters.
Stare de conservare: VU – vulnerabilă
Habitat: zone umede puțin adânci, bogate în vegetație
Reproducere: începe în aprilie-mai. Femela depune 8-10 ouă, pe care le clocește timp de 24-28 de zile
Hrană: plante, insecte acvatice, moluște, crustacee și ocazional pești de dimensiuni mici. Amenințări: degradarea zonelor umede, arderea stufului, deranjul în perioada de cuibărire, vânătoarea
ȘARPELE DE APĂ (NATRIX TESSELLATA)
VIDRA (LUTRA LUTRA)
Stare de conservare: NT – aproape amenințată
Habitat: preferă zonele umede cu pădure în apropiere
Reproducere: tot timpul anului. Femela naște 2-4 pui
Hrană: pește, broaște, crustacee și mamifere mici
Amenințări: degradarea și poluarea zonelor umede
