Garanti BBVA

Garanti BBVA sprijina proiectele de conservare derulate de WWF Romania încă din 2010, când a fost lansat WWF Bonus Card, primul card de afinitate eco de pe piața bancară din România. WWF Bonus Card este creat special pentru toţi cei care vor să contribuie la protejarea mediului înconjurător din România, deoarece Garanti BBVA va oferi 0,3% din valoarea cumpǎrǎturilor efectuate cu WWF Bonus Card organizaţiei WWF, pentru sprijinirea proiectelor ce vizează conservarea şi protejarea naturii în ariile protejate din Carpaţi, de-a lungul Dunării şi în Delta Dunării, dar şi promovarea dezvoltării socio-economice durabile şi a unui stil de viaţă cu un impact redus asupra mediului. Procentul de 0,3% din valoarea cumpǎrǎturilor efectuate cu WWF Bonus Card va fi suportat în întregime de către GE Garanti Bank, iar mai multe despre achizitionarea acestui card si beneficiile lui gasiti AICI

alexey-berdnikov-dIXExfbRC-s-unsplash

„Suntem bucuroși că putem continua proiectele importante pe care le desfășurăm din 2010 împreună cu Garanti BBVA, pentru dezvoltarea şi în viitor a unor domenii importante de conservare a naturii în România. Garanti BBVA este un partener pe termen lung pentru activitățile WWF și, împreună, ne străduim să creăm un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Activitatea WWF se concentrează asupra zonelor și speciilor considerate de o importanță critică pentru conservarea naturii, dar și pentru bunăstarea umană. Așteptăm cu nerăbdare să implementăm noi proiecte și să sensibilizăm opinia publică cu privire la importanța unui mediu sănătos, aici în România”, a declarat Orieta Hulea – Country Manager, WWF-România.

“Vom continua colaborarea noastră pe termen lung cu WWF Romania, un parteneriat de care suntem foarte mândri. Din 2010, când am lansat Cardul Bonus WWF, primul card eco-branded din România, am susținut numeroase proiecte de mediu, iar peste 12.000 de clienți au avut ocazia să contribuie semnificativ la protejarea naturii prin simpla utilizare la cumpărături a acestuia. Cu WWF Bonus Card, este ușor să ai grijă de mediul înconjurător, pentru că faci doar ceea ce faci de obicei, cu cardul tău: plătești cumpărăturile, facturile, biletele pentru vacanțe, iar noi avem grijă de restul, redirecționând 0,5% către WWF pentru fiecare leu cheltuit cu WWF Bonus Card. Așadar, nu te mai gândi și foloseste cardul la următoarea sesiune de cumpărături”, spune Emre Unal, Director Sisteme de Plăți, Garanti BBVA.

alexey-berdnikov-8X5ON3XvQmo-unsplash
Scroll to Top