Spune și tu:

NU vânătorii, DA gestionării!

Avem nevoie în continuare de ajutorul tău!

Semnează și tu sesizarea pe care am înaintat-o Comisiei Europene!

 

Argumentele noastre substanțiale, însoțite de mii de semnături de susținere, nu au fost înțelese de autorități, iar Președintele României a promulgat legea ce permite vânătoarea la trofeu, ignorând legislația europeană și glasul experților.

Rămânem consecvenți convingerii noastre, bazată pe argumente solide, că această lege nu va reuși reducerea conflictelor cu urșii.  

De aceea vom continua să promovăm cauza gestionării sustenabile a speciei urs prin metode de prevenție, care deja și-au dovedit eficiența. 

Am adresat Comisiei Europene o sesizare privind încălcarea Directivei Habitate (Directiva 92/43/CEE) de către România prin adoptarea acestei legi. 

Suntem în fața unei situații limită, în care autoritățile aleg să rezolve problema conviețuirii oamenilor cu animalele sălbatice printr-o lege care contravine legislației europene și care aprobă vânătoarea la trofeu a urșilor, în condițiile în care, de obicei, urșii care creează probleme și pericole, nici măcar nu sunt trofee!

Ne distrugem simbolurile, valorile și ecosistemele dar, în același timp, considerăm că investițiile în  prevenția adevărată și în educație sunt prea costisitoare. Nu trebuie să tolerăm această situație! Suntem datori față de generațiile care vin! 

Am dovedit că se poate conviețui cu ursul, dacă adopți o anumită conduită și iei măsurile corespunzătoare pentru a fi în siguranță. Modelul implementat de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), împreună cu autoritățile din Băile Tușnad, dovedește fără echivoc acest lucru: mesajele RO-ALERT au scăzut de la 238 la începutul proiectului pilot, la 6 anul trecut și la 4 anul acesta.

Dacă avem dovada că măsurile de prevenție și educația pot reduce conflictele cu ursul, de ce alegem să ignorăm tocmai aceste soluții? De ce ne grăbim să ne distrugem, cu bună știință, bogăția naturală, valorile și simbolurile naționale?

Să înțelegem bine: nu vom rezolva problema urșilor, oricâte legi am da și oricâți urși am împușca, până când nu vom elimina cauzele acestor probleme: lipsa unei gestionări corespunzătoare a deșeurilor, hrană complementară oferită în vecinătatea localităților, în punctele de hrănire sau de observare a ursului, sau, în mod iresponsabil, de turiști!  

Câtă vreme nu conștientizăm că toate acestea sunt atractanți care modifică biologia ursului, determinând inclusiv creșterea densității populației, modificări ale arealului, a relației cu speciile pradă, a comportamentului speciei, dereglarea mecanismelor care induc hibernarea etc., problema urșilor va persista.

Câmpurile marcate cu steluță (*) sunt obligatorii.

Câmpurile marcate cu steluță (*) sunt obligatorii.
Sunt de acord sa fiu contactat telefonic de către WWF - România (Fondul Mondial pentru Natură)*

Datele tale personale vor fi păstrate în siguranță. WWF - România (Fondul Mondial pentru Natură) nu tranzacționează date de contact sau orice informații despre membrii săi. Te vom contacta doar noi, doar atunci când implicarea ta este necesară pentru cauzele de care îți pasă. Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

This field is hidden when viewing the form
DD dot MM dot YYYY

3,464 SEMNĂTURI
Scroll to Top