Barajul Cătălina
Înlăturarea barajului Cătălina va elibera întregul râu Lăpuș
Prin îndepărtarea din albia râului a lucrării hidrotehnice Cătălina, se va elibera întregul curs al râului Lăpuș (112 km), se va obține îmbunătățirea habitatului pentru speciile de pești (de exemplu, fusarul, cleanul, scobarul, porcușorul) și alte specii acvatice (de exemplu, racul de râu și scoica mică de râu).
DATE GENERALE
Stadiul proiectului: în desfășurare
Tip proiect: pre-demolare
Râul: Lăpuș
Lungime de râu care va fi deschisă: 92 km
Specii țintă: fusarul, cleanul, scobarul, porcușorul
Finanțare: Open Rivers Project grant

Proiectul de înlăturare, pe larg
Oportunitatea proiectului
Barajul Cătălina, construit inițial pentru a sprijini industria metalurgică, acesta nu își mai îndeplinește funcțiile pentru care a fost construit, însă continuă să blocheze cursul râului. Din punct de vedere al protecției mediului, barajul Cătălina conduce la întreruperea conectivității longitudinale a cursului de apă, împiedicând migrația speciilor acvatice (ihtiofauna) spre locurile de reproducere pentru refacerea și menținerea populațiilor de pești și la degradarea habitatelor acvatice.
Această perturbare se extinde la alte specii importante, cum ar fi vidra (Lutra lutra), deoarece limitează accesul acesteia la pradă prin limitarea refacerii stocurilor de pești și alte specii în secțiunile superioare ale bazinului hidrografic al râului Lăpuș (92 km în amonte de barajul Cătălina).
Măsura de îndepărtare a barajului Cătălina a fost inclusă în Planul de Management al Spațiului Hidrografic Someș – Tisa 2022-2027. REMIN SA, aflată în prezent în proces de insolvență, fiind totodată entitatea responsabilă de efectuarea lucrărilor necesare pentru înlăturarea barajului.
Obiectivele proiectului
Obiectivul final al proiectului este redeschiderea întregului curs al râului Lăpuș, cu o lungime de 112 km, prin înlăturarea barajului Cătălina, o priză care asigura rezerva de apă pentru industria metalurgică din zonă, lucrare care a încetat să își mai îndeplinească funcția pentru care a fost construită.
Context local
Râul Lăpuș este principalul afluent de dreapta al râului Someș. Cu o lungime de 112 km și un bazin hidrografic de 1 875 km², izvorăște din Munții Țibleș la confluența brațelor Izvorul Alb și Izvorul Negru. Bazinul său hidrografic definește, în partea sa superioară, limitele Țării Lăpușului, unitate etnografică învecinată cu Maramureșul istoric.
Defileul Lăpușului este un defileu epigenetic considerat unic în România datorită dimensiunilor sale și tipurilor de roci în care se dezvoltă (șisturi cristaline cu straturi de calcare și dolomite metamorfozate). Defileul include secțiuni de tip canion (Vima Mică – Sălnița, Râul Buteasa – La Împreunătura) și prezintă creste stâncoase pe versanți (Custura Cetățelii, Custura Vimei), pereți și pinteni stâncoși, cascade (La Pișătoare) și peșteri.
Finanțarea pentru acest proiect este asigurată de Programul European Open Rivers – o organizație olandeză care acordă granturi dedicate refacerii râurilor.
Galerie foto



