POLITICI PUBLICE
PENTRU APE
Apele României joacă un rol esențial în viața noastră. Ele susțin biodiversitatea, sprijină comunitățile, oferă zone de recreere. De la râurile de munte până la Delta Dunării, rețelele de apă dulce din România adăpostesc specii rare, mențin ecosisteme sănătoase și contribuie la reglarea climei. În același timp, ele sunt vulnerabile în fața poluării, schimbărilor climatice și folosirii necontrolate.
Protejarea apelor înseamnă protejarea vieții. Este responsabilitatea noastră să valorificăm această resursă cu grijă, să reducem risipa și să contribuim la un viitor mai curat și mai echilibrat pentru toți.
DELTA DUNĂRII
Prezența pe teritorul românesc a unui procent însemnat din Delta Dunării face din aceasta o resursă unanim acceptată ca zonă cu o valoare internațională unică. Delta Dunării impresionează nu doar prin bioversitatea uimitoare a speciilor, care, aici, își au casă dar și prin modul în care, tradițional, oamenii deltei au reușit să înțeleagă cum funcționează delta, să se adapteze condițiilor și să-și construiască viața în acest loc.
Deltele sunt cele mai dinamice regiuni de pe planetă, unde, în timp relativ scurt, de doar câțiva ani, pot apărea noi zone terestre sau noi întinderi de apă. Similar, populația din aceste zone cunoaște modificări remarcabile. Este și cazul Deltei Dunării, unde fluctuațiile apei și mișcările aluviunilor modelează continuu delta și unde populația deltaică s-a redus semnificativ, în comparație cu perioada epocii comuniste și a suferit modificări de structură, pe lângă îmbătrânirea populației observându-se aici o migrare a iubitorilor deltei, pe perioada verii, pentru desfășurarea micilor afaceri.
Pentru România, politicile ce țin de deltă trebuie să țină cont atât de nevoile naturii cât și de oamenii care depind de ceea ce delta le oferă. Este nevoie de un cadru legislativ și normativ adecvat, pentru prioritizarea implementării de măsuri cu beneficii demonstrate, atât pentru oameni cât și pentru natură, măsuri care au susținerea comunităților locale:
- Realizarea unui nou model financiar-economic. În acest moment, resursele alocate deltei nu urmăresc, din păcate, soluționarea problemelor reale. Colectarea impozitelor, taxelor și redevențelor și distribuirea fondurilor și subvențiilor ar trebui revizuite, urmărind principiul echității și luându-se în considerare particularitățile naturale ale deltei, pornind de la dependența comunităților de resursele tipice zonei și izolarea acestor comunități, proiectele inițiate astfel putând aduce multiple beneficii pentru viața comunităților locale.
- Ajustarea rolurilor și responsabilităților autorităților. Pe parcursul anilor, s-au constatat neclarități sau suprapuneri de responsabilități atribuite numeroaselor autorități care activează în zona deltei. În baza obiectivelor strategice agreate, de comun acord, pentru deltă este nevoie de o revizuire a rolurilor și responsabilităților autorităților, pentru a facilita o colaborare și participare susțintă în gestionarea deltei.
- Finanțarea cu prioritate a proiectelor de reconstrucție ecologică. Locuitorii deltei consideră că refacerea fostelor bălți ar contribui la o dezvoltare economică sustenabilă și nu doar la creșterea biodiversității (este ceea ce susțin 97% dintre locuitorii din Mahmudia, 93% din Chilia Veche și 98% din Murighiol conform unui sondaj realizat în 2023 de către WWF-România). Astfel, principalele zone identificate cu potențial mare de reconstrucție ecologică, cu soluții tehnice identificate și susținere din partea comunității locale se află în zonele: Dunavăț, Chilia Veche, Sulina, Razelm-Sinoe, Sondei-Împuțita.
REDUCEREA RISCURILOR LA INUNDAȚII ȘI SECETE PRIN MĂSURI BAZATE PE NATURĂ
Efectele schimbărilor climatice fac subiectul articolelor de primă pagină prin pagubele produse de inundații și secete. Acestea afectează în mod direct securitatea alimentară, accesul la apă, infrastructura, biodiversitatea și calitatea vieții. Pentru a face față acestor provocări, este esențială adoptarea unei abordări integrate, care să combine măsuri tehnice, instituționale și ecologice. În acest context, este necesară:
- Finanțarea cu precădere din fonduri europene și de stat a soluțiilor bazate pe natură cu beneficii multiple. Aceste măsuri nu doar că limitează efectele directe ale secetei și inundațiilor, ci aduc numeroase beneficii pe termen lung: protejarea resurselor de apă, sechestrarea carbonului, crearea de locuri de muncă verzi și îmbunătățirea calității vieții.
- Pregătirea și promovarea unui portofoliu de modele financiare inovatoare, care trebuie integrate într-un cadru politic și juridic clar, ce recunoaște valoarea naturii în soluționarea problemelor societății. Aceste mecanisme joacă un rol esențial în mobilizarea resurselor pentru aplicarea de soluții durabile, cu multiple beneficii (reducerea riscurilor climatice, protejarea biodiversității și sprijinirea comunităților locale). Câteva exemple în acest sens:
- Obligațiuni verzi („green bonds”) pentru soluții bazate pe natură, incluzând proiecte de reconectare a luncilor inundabile, reabilitarea zonelor umede sau perdele forestiere pentru combaterea secetei.
- Asigurări naturale („eco-insurance”) și mecanisme de tip „asigurare bazată pe ecosisteme” prin plăți pentru păstrarea infrastructurii verzi, care ar reduce daunele – de exemplu, scutiri de prime pentru cei care păstrează zonele naturale intacte.
- Plăți pentru servicii ecosistemice (PES – Payments for Ecosystem Services) prin care ar fi posibil ca fermierii să primească compensații pentru a menține solul acoperit cu vegetație, reducând riscul de secetă și eroziune.
- Fonduri de reziliență climatică și fonduri mixte public-private (blended finance) care pot atrage investiții în infrastructuri verzi, care previn inundațiile și secetele.
- Dezvoltarea și implementarea unui program integrat pentru zona Luncii Dunării. Un program strategic model, care să cuprindă măsurile bazate pe natură (refacerea zonelor umede și a anumitor zone din luncă, practicarea agriculturii regenerative / conservative, crearea de perdele forestiere, reîmpăduriri etc.) și modele financiare inovatoare ar fi necesar de aplicat, prin realizarea unei strategii de dezvoltare teritorială integrată. O parte din zonele potențiale de refacere au fost deja identificate de către autorități și incluse oficial în planurile de diminuare a riscurilor la inundații, fiind necesară în acest moment, doar alocarea financiară.
RÂURILE ȘI LACURILE
Râurile și lacurile susțin ecosisteme complexe, oferind, în aceași timp, servicii esențiale oamenilor: purificarea naturală a apei, reglarea climei locale, habitat pentru specii acvatice cu valoare economică, protecție împotriva inundațiilor și multe altele. Cu toate acestea, resursele de apă din România sunt din ce în ce mai amenințate. Degradarea habitatelor acvatice, poluarea, secarea râurilor din cauza captărilor excesive și fragmentarea cursurilor de apă de către baraje afectează grav echilibrul natural. Natura își pierde, astfel, capacitatea de a se autoregla și de a susține viața. De aceea, politicile privind apa nu pot fi reduse doar la infrastructură sau la consumul uman pe termen scurt – ele trebuie să includă o viziune ecologică care să includă:
- Program de refacere a ecosistemelor acvatice. Obiectivele Legii de Restaurare a Naturii (menționând speciile și habitatele acvatice degradate și refacerea a 25000 km de râuri în curgere liberă până în 2030) trebuie implementate în mod susținut, metodologiile de identificare a obstacolelor din râuri care ar putea fi eliminate fiind deja discutate și agreate de către factori interesați importanți (ANAR, ICAS, ROMSILVA).
- Măsuri ambițioase de protejare a ecosistemelor acvatice. Pentru a opri tendința de degradare a râurilor și lacurilor este nevoie de stoparea poluării în special din surse agricole, limitarea construirii de noi structuri hidrotehnice, îmbunătățirea reglementării captării de apă, considerând, în primul rând, disponibilitatea apei în condițiile scenariilor climatice.
- Program național de educare și conștientizare privind importanța râurilor și lacurilor din România. Statul român ar trebui să investească în formarea unei generații care înțelege, respectă și protejează ecosistemele acvatice, care are o mai bună înțelegere a valorii naturale și sociale a apelor și își însușește o cultură a respectului față de natură în comunități.
