Semnează pentru
ZERO PLASTIC ÎN NATURĂ
De ce este important să semnezi?
>> În fiecare minut, o cantitate de deșeuri din plastic echivalentă cu încărcătura unui camion ajunge în oceane.
>> Producția de plastic este una dintre principalele cauze a generării de gaze cu efect de seră. În acest ritm, până în 2040, producția de plastic ar putea reprezenta 19% din emisiile totale de gaze cu efect de seră, la nivel mondial.
>> Plasticul sufocă râurile și oceanele, dăunează vieții sălbatice, este prezent chiar în mâncarea, aerul și apa pe care le consumăm.
Aceasta este realitatea poluării cu plastic.
Și se agravează în fiecare zi.
Fără acțiuni imediate, poluarea cu plastic s-ar putea tripla până în 2040. Nu avem timp de pierdut!
Semnează pentru un tratat global puternic privind stoparea poluării cu plastic!
Plasticul a devenit foarte rapid o parte importantă a vieților noastre de zi cu zi. În fiecare an, omenirea produce aproximativ 430 de milioane de tone de plastic. Deși plasticul este un material foarte util în multe moduri, peste 90% din plasticul care poluează planeta noastră este format din materiale plastice de unică folosință și microplastice, cum ar fi cele adăugate în produsele cosmetice.
Plasticul sufocă natura într-un ritm fără precedent. Deșeurile din plastic au fost găsite în toate zonele globului, de la cele mai adânci mări până la cei mai izolați munți. Ele provoacă daune majore ecosistemelor, în același timp perturbă și mijloacele de trai a milioane de oameni, reprezentând un risc semnificativ pentru sănătate și economia mondială.
Câmpurile marcate cu steluță (*) sunt obligatorii.
Poluarea cu plastic nu cunoaște granițe. Aceasta este o problemă globală care necesită un răspuns global, nicio țară nu poate rezolva problema plasticului de una singură
În noiembrie 2024, guvernele se vor reuni în Busan, Republica Coreea, pentru a cincea și ultima rundă de negocieri în vederea unui tratat global de încetare a poluării cu plastic. Dacă guvernele nu vor cădea de acord asupra unui tratat ambițios și echitabil, cu reguli globale obligatorii din punct de vedere legal, poluarea cu plastic va crește probabil de trei ori până în 2040.
Pentru a rezolva această criză, toate țările trebuie să adopte un tratat care să interzică articolele din plastic de mare risc evitabile – acelea care provoacă cele mai mari daune sau care sunt cele mai predispuse să ajungă în mediu.
Principiile tratatului:
- reguli globale comune obligatorii din punct de vedere legal pentru a reglementa producția, consumul și gestionarea plasticului
- interdicții globale asupra celor mai dăunătoare produse din plastic
- cerințe globale de proiectare pentru a asigura că tot plasticul poate fi reutilizat și/sau reciclat ușor și în siguranță
- sprijin tehnic și financiar suficient tuturor țărilor, în special țărilor cu venituri mici și medii, pentru a implementa eficient toate măsurile din tratat
- implicarea semnificativă a comunităților cele mai afectate, inclusiv a muncitorilor clandestini și a populațiilor indigene