SOLIDARON

Solidaritate şi respect pentru oameni şi natură

Proiect pilot pentru dezvoltarea, testarea şi promovarea legislativă a principiului “beneficiarul plateşte” pentru serviciile de mediu din România

by_doru_oprisan___web_2

Context
În România, principalele cauze pentru pierderea biodiversității sunt: degradarea ecosistemelor ca urmare a dezvoltării nesustenabile,  fragmentarea habitatelor, practicile nesustenabile  de vânătoare sau pescuit, lipsa de informare și educare în ceea ce privește nevoia de conservare a biodiversității. Importanța ecosistemelor și a serviciilor de mediu tinde să fie subestimată, iar costurile asociate acestora- neglijate grav.

Serviciile de mediu reprezintă toate  beneficiile,  bunurile  și  resursele  pe  care  le  primim  de  la natură  și de  care  beneficiem  individual  sau  pe  care  ne bazăm  afacerile,  bunăstarea  și  dezvoltarea  economică a societății. Ariile protejate din România oferă indivizilor și comunităților o gamă largă de servicii cum ar fi: formarea solului, furnizarea de produse ce provin din ecosisteme (alimente, combustibili, ierburi aromatice și plante medicinale, apă potabilă), reglează clima și eroziunea solului, stochează CO2. În plus, ariile protejate oferă și servicii culturale sau turistice: spațiile de recreere și valoarea estetică a peisajului.

Aceste servicii nu sunt cuantificate și plătite astfel încât furnizarea / producerea lor să fie garantată pe termen lung. Restricțiile impuse prin managementul ariilor protejate pentru a asigura conservarea ecosistemelor naturale și furnizarea serviciilor ecosistemice nu sunt evaluate în mod corespunzător și, în consecință, nu există nici o șansă de a fi plătite de către beneficiarii serviciilor generate.

Proiectul nostru își propune să  realizeze o evaluare şi cuantificare a costurilor și beneficiilor a două categorii de ecosisteme (forestiere şi acvatice) , a serviciilor de mediu aferente acestor ecosisteme dar şi a costurilor de administrare a beneficiarilor direcţi ai ecosistemelor analizate din zona protejată Parcul Natural Muntii Maramureșului, cu scopul final de a îmbunătăți cadrul legislativ relevant. Rezultatele obținute pot fi apoi replicate la nivel național și folosite pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul factorilor de decizie cu privire la importanța ariilor protejate pentru economia și bunăstarea oamenilor.

Obiectivele proiectului
Acest proiect a fost conceput pentru a răspunde nevoii urgente din România de a acoperi lacunele din legislație în ceea ce privește biodiversitatea. Lacunele din legislație rezultă din lipsa de informații științifice asupra ecosistemelor și a serviciilor pe care acestea le furnizează persoanelor fizice, companiilor și comunităților, dar și a unui cadru legislativ adecvat. Proiectul dorește să contribuie la stoparea pierderii biodiversității în România, prin îmbunătățirea legislației, a politicilor din domeniul biodiversității și asigurarea unor scheme de compensare corecte.
Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăți cunoștintele și gradul de conștientizare asupra importanței și valorii integrității ecosistemelor și a serviciilor de mediu pentru societate, asupra contribuției ecosistemelor naturale din ariile protejate la sectoarele economice din România și acela de a oferi recomandări/acțiuni/inițiative în domeniul politicilor subsecvente.

Rezultatele aşteptate
Per ansamblu, rezultatele așteptate ale proiectului vor reflecta o îmbunătățire a cunoștintelor și a cadrului legislativ, a politicilor privind contribuția ecosistemelor din ariile protejate la sectorul economic.
Beneficiarii, utilizatorii principali și furnizorii serviciilor identificate vor fi activ implicați în procese de consultare pentru formularea recomandărilor privind îmbunătățirea cadrului legislativ.
Problema lipsei cunoștințelor și a înțelegerii valorii ecosistemelor naturale din ariile protejate și a serviciilor oferite de acestea va fi abordată prin elaborarea unor studii complexe pentru evaluarea ecosistemelor forestiere și acvatice și a serviciilor lor (inventariere, clasificare, cartare).
Problema nivelului de informare scăzut al grupurilor țintă (beneficiari, utilizatori și furnizori ai serviciilor ecosistemice, publicul larg), va fi adresată prin diseminarea de materiale informative în cadrul unei campanii de informare și conștientizare, dar și prin realizarea unui film pentru publicul larg ce va fi proiectat gratuit în mai multe orașe din țară.
Un alt rezultat al proiectului va fi și includerea conceptului de Plăţi pentru Servicii de Mediu  în educație: un curs opțional va fi oferit studenților Facultății de Silvicultură din Suceava drept curs pilot, putând fi preluat apoi de alte facultăți de profil din țară.

mara_cosau_creasta_cocosului__mm___copyright_dan_dinu
Muntii MM Eni Bear 2

Unde lucrăm?
Proiectul va fi implementat în Parcul Natural Munţii Maramureșului, cel mai mare parc natural din România, care în 2005 a fost desemnat ca zonă protejată de interes național în categoria parcuri naturale.

Parcul Natural Munții Maramureșului (PNMM) a fost creat în primul rând pentru conservarea peisajului și tradițiilor locale, pentru protejarea patrimoniului natural, spiritual și cultural al zonei, pentru managementul sustenabil al pădurilor și pentru încurajarea turismului durabil având la bază aceste valori. Mai mult decât atât, datorită prezenței habitatelor și speciilor prioritare, PNMM a fost desemnat ca sit NATURA 2000 (sub denumirea ROSCI0124 și ROSPA0131 Munții Maramureșului).
Parcul Natural Munții Maramureșului este situat în partea de nord a județului Maramureș, la granița cu Rezervația Biosferei Carpați în Ucraina, în apropierea localităților Borșa, Moisei, Vișeu de Sus, Viseu de Jos, Leordina, Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte, Petrova si Bistra, incluzând masivul Munții Maramureșului, până la frontiera româno-ucraineană. Suprafaţa totala a parcului este de 133.354 ha.
Parcul Natural Munții Maramureșului include terenuri forestiere, pajiști, râuri și tinoave precum și alte tipuri de teren cu diferite utilizări pe teritoriul Județului Maramureș, ce se regăsesc în cadrul fondurilor forestiere Borșa, Vișeu, Ruscova și Poienile de Sub Munte.
 
Proiectul este implementat de WWF România ca Promotor de Proiect în parteneriat cu R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului, Universitatea București – Centrul de Cercetare în Ecologie Sistemică și Sustenabilitate, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava – Facultatea de Silvicultură.

Proiectul „Solidaritate și respect pentru oameni și natură – proiect pilot pentru dezvoltarea, testarea și promovarea legislativă a principiului “beneficiarul plătește”  pentru serviciile de mediu din România” este finanţat cu suma de 449.980,92 Euro prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009 – 2014, în cadrul Programului RO02 – „Biodiversitate și servicii ale ecosistemelor”, Operator de Program Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor și se va finaliza în 30 Aprilie 2016.

Proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivului general al Programului RO02 – Biodiversitate și servicii ale ecosistemelor din cadrul Mecanismul Financiar EEA 2009 – 2014: implementarea unor soluții în problema degradării serviciilor ecosistemelor, creșterea nivelului de cunoștințe privind contribuția acestora la economie precum şi contribuirea la stoparea pierderii biodiversității în România.
 
Mecanismul financiar SEE 2009 – 2014 își propune să contribuie la reducerea disparităților economice și sociale din Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor de cooperare între Statele Donatoare și statele beneficiare prin intermediul sectoarelor prioritare propuse.

Noutăti

Fii la curent cu ultimele articole despre păduri

Scroll to Top