Timber by the side of the road, pine.

Scrisoare privind evoluţia sectorului forestier din România

UPDATE

Deoarece WWF consideră că îmbunătăţirea sistemelor de trasabilitate a lemnului în România este absolut necesară pentru creşterea eficienţei acestora în prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale, în condițiile:
1. parcurgerii unui proces de consultare publică adecvat, cu implicarea tuturor factorilor interesați și
2. obținerii unui consens în ce priveşte principiile de operare (consensul principalilor factori interesați care va contribui la sustenabilitatea acestor măsuri), o nouă scrisoare a fost transmisă în data de 22.11.2016 către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Adresa poate fi descărcată de aici.

Ca urmare a îngrijorării crescânde cu privire la evoluția sectorului forestier din țara noastră, WWF-România solicită Guvernului României adoptarea măsurilor adecvate și imediate pentru combaterea tăierilor ilegale.

Organizațiile de mediu Environmental Investigation Agency, WWF-România și Greenpeace România au transmis recent o scrisoare Prim Ministrului, Dacian Cioloș.

Scrisoarea de sprijin solicită îmbunătățirea transparenței informațiilor din domeniul forestier, precum publicarea amenajamentelor silvice, a actelor de punere în valoare, a documentelor de transport, precum și monitorizarea în timp real a activității din depozitele de lemn. Aceasta poate fi accesată în secțiunea din dreapta.

Unde ne aflăm acum?

Ca premiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de detaliu pentru îmbunătățirea “Wood Tracking/SUMAL”, WWF solicită autorităților competente prezentarea publică a raportului de analiză a performanței/eficienței sistemelor de trasabilitate existente. Pentru a contura tabloul real al situației din silvicultură și pentru a surprinde relevanța și oportunitatea modificărilor care se impun, WWF solicită de asemenea prezentarea situației de fapt referitoare la dimensiunea tăierilor ilegale documentate începând de la intrarea în vigoare a “Radarului Pădurii” (octombrie 2014) și în mod particular pentru anul 2016 – de la modificarea legii privind securitatea naţională a României (moment în care gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor natural ale fondului forestier a fost încadrată oficial ca amenințare la adresa siguranței naționale a României).

Ce ne-a rămas de făcut?

Pentru a da credibilitate și recunoaștere internațională tuturor eforturilor privind combaterea tăierilor ilegale (reprezentate mai ales prin adoptarea sistemelor de trasabilitate specifice la nivel național), se impune în aceeași măsură, îndeplinirea adecvată a obligațiilor pe care Autoritatea Competentă din România le are ca membră a Uniunii Europene conform Regulamentului European privind comerțul cu lemn (EUTR). România se află încă în procedura de enfrigement pe EUTR iar demersurile propuse mai jos  vor conduce la ieșirea din această situație ingrată:

  • Coordonarea efectivă a întregului sistem de control urmând o abordare bazată pe riscuri și prioritizarea controalelor pe criterii trasparente și ușor de monitorizat (astfel controalele vor fi direcționate spre situații critice cunoscute și recunoscute). Instituirea de proceduri de control clare și transparente privind: (i) monitorizarea alertelor generate de sistemele de trasabilitate astfel încât controlul firmelor să nu poată fi orientat discreționar, respectiv (ii) un sistem de evidență publică a registrelor de control, în care să se regăsească natura și rezultatele controalelor, precum și măsurile de remediere impuse de autoritatea competentă;
  • Orientarea activităților de îndrumare și control în direcția creșterii performanței sistemelor de prevenire și combatere a recoltării ilegale în sfera primei plasări pe piață a lemnului;
  • Conform principiilor europene, combaterea recoltării ilegale a lemnului trebuie să fie susținută de un sistem de sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive. Aceste măsuri coercitive trebuie dezvoltate în cadrul unui proces transparent și participativ cu implicarea principalilor factori interesați/afectați. WWF dorește să atragă atenția că sistemul de sancțiuni adoptat prin OUG 51 /2016 sau recenta propunere pentru modificarea Codului Silvic conțin unele măsuri disproporționate, care dublate de o lipsă de claritate în aplicare, deschid calea abuzurilor iar în acest fel se va altera credibilitatea și  eficiența întregului sistem.
  • Adoptarea unor sancțiuni proporționale și disuasive în cazul operatorilor care plasează lemn sau produse din lemn provenite din import, precum și pentru celuloză și hârtie – Sancțiunile pentru importuri sunt disproporționate comparativ cu sancțiunile prevăzute la nivel național pentru lemnul domestic dar și comparativ cu celelalte state membre (eficiența EUTR la nivel comunitar este practic dictată de eficiența statului membru cu legislația cea mai permisivă);
  • Dezvoltarea sistemelor de trasabilitate trebuie să țină cont în egală măsură și de condiția (imperios necesară) reducerii impactului negativ asupra competitivității sectorului forestier (pentru a da dimensiunea sustenabilității managementului pădurilor) prin: calcularea automată a actelor de punere în valoare (APV), simplificarea activităților operative, permiterea generării de rapoarte tematice, permiterea planificării și monitorizării operațiunilor silvice, permiterea utilizării platformei informaționale ca bază de date multifunctională (de ex. pentru datele proprii ale fiecărui operator);
  • Creșterea capacității instituționale a Autoritătilor Competente teritoriale în vederea exercitării atribuțiilor de îndrumare și control.

Exemple de măsuri permise de actualul cadru legislativ care pot conduce la abuzuri:

  •  Comunitățile și specialiștii independenți vor fi „ținuți departe” de pădure

Accesul persoanelor în fondul forestier național (cuprinzând aici și drumurile forestiere) cu autovehicule nedestinate transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului se sancționează cu amenzi de la 2000 la 5000 RON; această prevedere va genera abuzuri privind accesul comunităților locale sau a specialiștilor independenți în fondul forestier proprietate publică.

  •  Orice specialist de bună credință devine un contravenient sigur datorită proceselor fiziologice ale arborilor

Aplicarea indescifrabilă, ilizibilă sau necorespunzătoare a dispozitivelor speciale de marcat se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei până la 8.000 RON. Atentie! Înscrisul cu creionul, marca și vopseaua aplicată trebuie deci să rămână lizibile vreme de un an! Așadar, deprecierea lemnului sau acoperirea cu rășină a cioplajului executat pentru marcarea arborilor transformă personalul silvic de bună credință într-un penal desăvârșit.

  • Confiscări abusive

Mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă.  Existe deja cazuri concrete când între volumul înscris în documentele de însoţire şi cel “constatat” de organele de control prin remăsurare au rezultat  diferențe de sub 1% iar decizia a fost confiscarea întregii mase lemnoase dar și a mașinii.

Chiar și o conservă de pește are o anumită toleranță afișată pe efichetă. Oare nu ar trebui acceptată o toleranță rezonabilă atunci când se transportă masă lemnoasă brută, care se încarcă cu macaraua? Atenție! Lemnul se măsoară în pădure, în condiții de teren grele cu instrumente care (nicăieri în lume) nu pot oferi același rezultat la două măsurări succesive (motivele sunt lesne de înțeles).

  • Orice contravenție aplicată personalului silvic (chiar și cea mai neînsemnată eroare materială), depășește cu mult veniturile salariale ale acestora.
  • Măsuri discriminatorii pentru silvicultură față de orice alte domenii de activitate din țară

Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 12 luni de la data săvârşirii faptei. În vreme ce pentru celelalte domenii aceasta este de 6 luni.

Pentru detalii suplimentare contactați:
Radu Vlad – Manager program păduri, email: [email protected], tel: 0741 148 124
Costel Bucur – Director regional păduri și arii protejate, email: [email protected], tel: 0727 227 223

Scroll to Top