dsc_5521

Produse tradiţionale premiate de WWF în Maramureş

Producătorii tradiţionali din Maramureş şi-au expus produsele în cadrul unei competiţii organizate sâmbătă, la Baia Mare, de către WWF (World Wide Fund for Nature). Brânzeturile de Petrova, mierea cu miez de nucă şi dulceaţa de afine şi-au adjudecat cele trei premii puse la dispoziţie de către organizatori. Câştigătorii vor beneficia de un contract de furnizare cu o pensiune din Ocna Şugatag.

Maramureşul este o regiune exemplificativă, atunci când vorbim de peisaje agricole tradiţionale, de tip mozaic. Diversitatea mediului rural şi conservarea biodiversităţii, dar mai ales practicile agricole prin care pământul, păşunile, fâneţele şi livezile sunt gospodărite și modul exemplar în care animalele sunt crescute şi îngrijite, au fost motivaţia pentru care WWF a selectat această zonă pentru desfăşurarea evenimentului.

Organizată împreună cu Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice din Maramureş, competiţia a promovat produsele locale care ajută la menţinerea peisajelor naturale din zonele rurale, prin continuarea practicilor agricole într-un mod tradiţional.

„Varietatea şi calitatea produselor locale înscrise în competiţie, precum şi modul în care acestea au fost apreciate de juriu, demonstrează faptul că ele reprezintă o alternativă benefică pentru consumatori. Iar beneficiile pentru natură şi pentru peisajul tradiţional le ridică şi mai mult valoarea”, a declarat Luminiţa Tănasie, Director de Program WWF Dunăre-Carpaţi România.

Mierea, brânza de diferite soiuri, gemurile naturale, fructele uscate sau tradiţionala palincă s-au aflat pe mesele de prezentare ale concurenţilor. Criteriile pe care juriul le-a avut în vedere în evaluarea produselor au fost: proprietăţile organoleptice, modul de prezentare a produsului, valoarea adăugată a produsului pentru comunitate şi natură (sprijinirea economiei locale, menţinerea practicilor agricole tradiţionale, conservarea patrimoniului tradiţional, păstrarea peisajelor rurale), dar şi caracterul local al produsului şi atitudinea fermierului faţă de mediul înconjurător.

Deşi doar 3 dintre ele au fost desemnate câştigătoare, toate produsele au fost apreciate drept importante pentru dezvoltarea economiei locale. Mierea de albine cu miez de nucă produsă de dl. Dinu Oanea, dulceaţa de afine recoltată de pe platoul Oaş-Gutâi, pregătită de d-na Rodica Ţiplea şi Caşcavalul de Petrova produs de familia Mihalca sunt cele 3 produse care se vor afla pe masa turiştilor care vor vizita pensiunea Popasul din Deal, din Ocna Şugatag. „Turiştii care se cazează în pensiunea noastră vin, în primul rând, pentru relaxare, pentru aerul curat şi pentru frumuseţea locurilor, dar din ce în mai mulţi vin şi pentru produsele locale, sănătoase, obţinute prin metode tradiţionale”, a declarat dl.Vasile Pop, proprietarul pensiunii. „Faptul că noi le putem oferi aceste produse cresc valoarea zonei noastre, în special a Drumului Verde a Maramureşului”, a continuat dl. Pop.

Competiţia de produse tradiţionale importante pentru conservarea naturii constituie o componentă a proiectului WWF „Fermierii sunt păstrătorii zonelor agricole cu valoare naturală ridicată”, proiect care îşi propune punerea în valoare a acestor zone, reunite, în cadrul Uniunii Europene, sub conceptul de HNVF ( High Nature Value Farming). HNVF constituie o abordare nouă a activităţilor de conservare a naturii, promovând în special agricultura extensivă, benefică pentru conservarea unor specii rare şi pentru habitatele din zonele protejate. Proiectul derulat de către WWF, cu sprijinul Comisiei Europene, îşi propune conştientizarea fermierilor asupra avantajelor economice oferite de HNV, încurajarea cooperării între fermierii din zonele HNV, facilitarea accesului pe piaţă a produselor locale HNV şi îmbunătăţirea viabilităţii economice a agriculturii HNV.

Scroll to Top