_dsc0513__1

Poziţia WWF-România privind modificarea Codului Silvic

București, 5 noiembrie 2012

Stimate Domnule Prim Ministru Victor Ponta,

Stimată Doamnă Ministru Rovana Plumb,

Stimați lideri ai Grupurilor Parlamentare,

WWF- România este filiala uneia dintre cele mai mari organizaţii non-guvernamentale de mediu la nivel global, a cărei misiune este ”de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura”. WWF are expertiză tehnică în domeniul forestier, iar în ultimii zece ani a sprijinit şi a promovat managementul responsabil al pădurilor, prin implementarea de proiecte la nivel naţional, pentru pădurile de stat şi private.

Vă înaintăm această scrisoare în dorinţa de a vă informa şi de a vă atrage atenţia cu privire la Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 46/2008 – Codul silvic (înregistrat PLx.573 din 31.10.2011).

Proiectul, iniţiat de către un grup de parlamentari, pe lângă intenţiile pozitive şi necesare de modificare a Codului Silvic, aduce modificări care, alături de unele amendamente introduse
de-a lungul dezbaterilor la nivelul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, ca şi Comisie de specialitate a Camerei Deputaţilor, vor crea cadrul legal pentru degradarea pădurilor României şi exploatarea lor din considerente strict economice, ignorându-se atât rolul de protecție al acestora cât și cel social.

Vă readucem la cunoștință faptul că atât Guvernul României, cât și instituții precum Academia Română, și-au exprimat public, în ultimele luni, sprijinul față de elaborarea unor norme silvice în conformitate cu principiile gospodăririi durabile. În luna mai a acestui an, Primul Ministru al României, domnul Victor Ponta, declara, în cadrul unei conferințe de presă organizate de WWF-România, încrederea în organizațiile non-guvernamentale, din partea cărora așteaptă propuneri pentru modificarea Codului Silvic. Ulterior, reprezentanții ONG-urilor de mediu au avut o întâlnire oficială cu Ministrul Mediului și Pădurilor  și au primit promisiuni ferme că amendamentele noastre vor fi susținute de către Minister. 

Ca un rezultat concret, experții WWF, împreună cu reprezentanții MMP, au elaborat, de comun acord, pachetul de amendamente ce urmau să fie susținute în fața comisiilor de specialitate din Parlamentul României.

Pe tot parcursul acestui proces, Parlamentul României a acționat în mod netransparent, îngreunând sau chiar blocând accesul nostru la anumite informații.

WWF-România a participat la o singură şedinţă a Comisiei de specialitate, pe data de 7 Martie 2012, însă a monitorizat în permanenţă şedinţele şi dezbaterile acesteia, în măsura accesibilităţii lor, în încercarea de a înțelege raționamentul amendamentelor din comisie. Deşi am depus o listă consistentă de observaţii şi propuneri la Comisia de specialitate, acestea nu se regăsesc în raportul final transmis plenului Camerei Deputaţilor.

România a avut şi încă are principii sănătoase de gospodărire a pădurilor, recunoscute de către şcolile de specialitate europene, principii care au asigurat atât o maximizare a efectelor şi a funcţiilor de protecţie ale acestor păduri, cât şi o aprovizionare sustenabilă cu lemn necesar economiei naţionale.

Propunerile de modificare a Codului Silvic, susţinute şi concertate, încalcă, în primul rând, principiile care stau la baza gospodăririi pădurilor (ex. „principiul continuităţii recoltelor de lemn” sau „principiul ocrotirii şi ameliorării biodiversităţi”) şi au scopul, de fapt, să „soluţioneze” cererea tot mai mare de masă lemnoasă, ceea ce va duce, în cele din urmă, și la abdicarea de la “principiul solidarităţii între generaţii”.

În condiţiile actuale, când România a pierdut o mare parte din capacitatea de procesare superioară a materialului lemnos, firmele străine care asigură doar o prelucrare brută a acestuia şi privează economia locală de beneficiile valorii adăugate, exercită o presiune majoră pentru creşterea volumelor de lemn recoltate în ţara noastră.

Dacă aceste presiuni se exercită asupra unor legiuitori, avem încrederea că dumneavoastră, preocupati fiind de perspectivele de dezvoltare a țării noastre pe termen mediu și lung, veți considera oportun să vă opuneţi distrugerii acestei inestimabile resurse naturale, pădurea.

Ne propunem, de asemenea, să vă atragem atenţia asupra anumitor articole, pe care le considerăm cele mai distructive şi nocive, care sunt propuse în noua formă a Codului Silvic. Prin urmare, alăturat, vă supunem atenţiei comentariile noastre pe marginea acestor articole, propunând totodată soluţii pentru fiecare caz în parte.

Vă mulţumim şi ne punem toate speranţele în înţelepciunea şi determinarea dumneavoastră!

Cu deosebită stimă,

Costel Bucur
Director Programe Păduri și Arii protejate, WWF– România

Scroll to Top