staffan_widstrand__rewilding_europe_1

Prevenirea inundatiilor poate fi realizată printr-un management integrat al apei în tările din lungul bazinului dunărean

Întâlnirea pentru lansarea proiectului DANUBE FLOODPLAIN stabilește cadrul pentru o intensă cooperare transfrontalieră pe o perioadă de 30 de luni, între țările aflate de-a lungul bazinului Dunării.  Lansarea Proiectului DANUBE FLOODPLAIN (Reducerea riscului de inundații prin reabilitarea luncii de-a lungul fluviului Dunărea și a afluenților) a avut loc în perioada 27-28 septembrie 2018, la Hotelul Capital Plaza, București, România, cu ocazia primei întâlniri a partenerilor de proiect.

 

Proiectul DANUBE FLOODPLAIN este finanțat de Programul  Interreg Europe prin Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 și este implementat de 18 instituții și organizații partenere și 4 instituții cu rol de parteneri strategici asociați din zece țări care fac parte din bazinul fluviului Dunărea (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria , Slovacia, Slovenia, România și Republica Serbia).

Instituțiile și organizațiile partenere din România sunt Ministerul Apelor și Pădurilor, Administrația Națională „Apele Române” care are și rolul de lider al proiectului, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și WWF România.

Obiectivele principale ale proiectului

Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea managementului apelor transfrontaliere și prevenirea riscului la inundații, maximizând în același timp beneficiile pentru biodiversitate. Acest lucru ar putea contribui la crearea unei rețele de ecosisteme acvatice mai stabile și bogate în specii, care să ofere avantaje suplimentare comunităților locale și care să reducă atât impactul diferitelor activități umane, precum și efectul evenimentelor climatice extreme. Proiectul va avea ca rezultat îmbunătățirea cunoștințelor despre managementul integrat al apei în rândul țărilor dunărene, prin:  restaurarea zonelor inundabile, combinarea infrastructurilor clasice și a celor „verzi”, adoptarea unor măsuri de retenție naturală. Toate acestea vor fi realizate cu implicarea tuturor părților interesate (stakeholderilor), a căror cooperare este foarte importantă în planificarea și implementarea durabilă a unor astfel de proiecte.

Această primă întâlnire a fost destinată partenerilor de proiect, care au trecut în revistă și au detaliat activitățile proiectului și planul de lucru și au convenit acțiunile imediate, cât și pe cele pentru următoarele șase luni.

În cadrul întâlnirii a fost organizat și un Workshop pentru a prezenta informații esențiale privind organizarea implicării părților interesate (stakeholderilor) în activitățile proiectului și pentru a stabili un plan în acest sens.

În data de 28 septembrie 2018,  a avut loc prima întâlnire a Comitetului de coordonare a proiectului, în care atât partenerii de proiect, cât și partenerii strategici asociați au fost reprezentați la nivel de decizie, cu scopul de a fi informați cu privire la stadiul proiectului.
 

Situația actuală și pericolul inundațiilor

Lucrările de regularizare istorice și recente – baraje și diguri, întreruperea conectivității longitudinale și laterale, modificările în modul de utilizare al terenurilor – care au avut loc de-a lungul bazinului Dunării, au dus la reducerea masivă a suprafețelor de luncă.  Diminuarea acestor zone cu până la 68% în ultimii 100 de ani a avut efecte dezastruoase atât pentru comunitățile locale care au fost expuse inundațiilor, cât și asupra biodiversității. Lunca Dunării a avut întotdeauna rol de protecție naturală împotriva inundațiilor cauzate de viituri și scurgeri rapide, iar scăderea suprafeței acesteia, împreună cu ploile torențiale cauzate de schimbările climatice, au generat inundații masive în Europa începând cu anul 2002. În același timp, reducerea suprafețelor de luncă a cauzat pierderea habitatelor pentru multe specii, pierderea conexiunilor între ecosisteme și implicit scăderea biodiversității, o bogăție a acestor zone în trecut.

Informații despre proiect

Implementarea proiectul DANUBE FLOODPLAIN a început în data de 1 iunie 2018 și se va încheia la 30 noiembrie 2020.

Proiectul este implementat cu finanțare asigurată prin Programul  Interreg Europe – un program al Uniunii Europene pentru cooperare inter-regională care ajută autoritățile locale și regionale din Europa să elaboreze și să promoveze  prin Programul Transnațional Dunărea, politici mai bune de coeziune economică, socială și teritorială în regiunea Dunării prin integrarea acestora în diferite domenii specifice.

Proiectul DANUBE FLOODPLAIN intră sub incidența Axei prioritare 2 a Programului Transnațional Dunărea, respectiv  “Responsabilitatea față de mediu și cultură în Regiunea Dunării “, având ca obiectiv specific consolidarea managementului transnaţional al apei şi prevenirea riscurilor la inundaţii.

Valoarea finanțării totale pentru DANUBE FLOODPLAIN este de 3,67 milioane EUR.
 

Pentru mai multe informații vă rugam vizitați:

www.interreg-danube.eu/danube-floodplain     
 

Persoane de contact:

  • Ministerul Apelor și Pădurilor: Carmen Dobre – responsabil comunicare Carmen Dobre ([email protected]).
  • Administrația Națională „Apele Române”: Maria-Gabriela Banu – manager comunicare proiect, [email protected]
  • Institutul Național de Hidrologie si Gospodărirea Apelor: Ada Pandele – coordonator proiecte [email protected]
  • WWF România: Mădălina Corciu – coordonator comunicare proiecte, [email protected]
Scroll to Top