375.386 de persoane au solicitat Comisiei Europene să păstreze Directiva Cadru Apă (DCA) puternică, participând la consultarea publică organizată în procesul de revizuire a legii. DCA esențială pentru că protejează toate sursele de apă ale Europei, cum ar fi râurile, pâraiele, lacurile, zonele umede și apele subterane, dar și fauna și flora sălbatică pe care apele o adăpostesc.
Camelia Ionescu, coordonatorul național al Departamentului de Ape Dulci la WWF România, declară: „Este momentul ca autoritățile să țină cont de vocea cetățenilor – aproape 400.000 de oameni solicită și așteaptă măsuri concrete pentru protejarea apelor. Toți acești oameni înțeleg că avem nevoie de apă pentru sănătatea noastră, pentru bunăstarea noastră economică, socială, dar și pentru a ne proteja patrimoniul cultural și natural. Miza este foarte mare, mai ales azi când studiile ne arată că ecosistemele acvatice sunt cele mai afectate de schimbari climatice, fragmentare, poluare cu plastic – peste 80% din populațiile de specii de apă dulce sunt în declin. Acum este momentul să acționăm, la toate nivelurile”.
Campania online #ProtejeazaApa a fost demarată și coordonată de WWF, Biroul European pentru Mediu, Asociația Europeană a Pescarilor, European Rivers Network și Wetlands International, care împreună formează coaliția Living Rivers Europe.
Aceasta a inspirat și facilitat participarea cetățenilor la consultarea publică a Comisiei Europene referitoare la Directiva Cadru Apă – singura oportunitate a publicului larg de a se exprima în timpul perioadei de revizuire („fitness check”). Campania a fost lansată în octombrie 2018 și a ajuns să fie susținută de mai mult de 130 de organizații civile, inclusiv parteneri naționali: Mare Nostrum, Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23”, Federația Coaliția Natura 2000, Focus Eco Center, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” și birourile SOR (BirdLife), Greenpeace și Friends of the Earth.
Analiza oficială a UE cu privire la consultarea publică încheiată pe 12 martie va fi publicată, cel mai probabil, în toamna anului 2019, iar decizia finală cu privire la viitorul legii este așteptată în prima jumătate a anului 2020. Ca Living Rivers Europe, ne vom asigura că Directiva Cadru Apă rămâne intactă și vom insista ca această legislație vizionară să fie pe deplin implementată de statele membre și întărită de Comisia Europeană astfel încât majoritatea apelor europene să-și recâștige sănătatea cel mai târziu până în 2027.
Mai multe informații despre campania #ProtejeazaApa sunt disponibile pe site-ul wwf.ro/protejeazaapa